Umanitatea are o serie de date vitale care pot influenţa mişcări globale şi, de asemenea, civilizaţia umană are o serie de date care trebuie protejate”, a declarat săptămâna trecută pentru Rompres dr.Radu Dop, directorul Spitalului Euroclinic, subliniind că protecţia datelor medicale este un subiect care devine din ce în ce mai interesant şi de luat în seamă. „Cred că confidenţialitatea medicală trebuie să fie subiectul unui efort educaţional. Presa are un rol imens în acest sens. În prezent suntem marcaţi de emotivitate, trebuie să balansăm între emotivitate şi sensibilitate", a mai spus el.
Referindu-se la datele medicale, directorul Spitalului Euroclinic a menţionat că, din punct de vedere medical, sunt două aspecte. Pe de o parte, este vorba de mobilitatea pacienţilor, peste 700 de milioane de indivizi traversând anual graniţele, care la rândul lor ar trebui să-şi regăsească la capătul călătoriei datele medicale pentru a fi utilizate în caz de nevoie. Pe de altă parte, aceste informaţii trebuie folosite numai de cei care sunt abilitaţi să aibă acces la ele.
Datele medicale sunt din ce în ce mai expuse datorită faptului că nu mai circulă materie, ci circulă informaţie. Dr.Dop s-a referit la necesitatea utilizării e-card-ului, care are şi o dimensiune de sănătate şi care, a explicat el, se speră să devină o carte a conştiinţei individului, care cuprinde toate informaţiile, respectiv istoricul medical, explorări, tratamente făcute.(Rompres)