Telefoanele mobile ale medicilor şi infirmierelor din spitale sunt purtătoare de bacterii, inclusiv de germeni redutabili, rezistenţi la antibiotice, şi ar putea constitui o sursă de infecţii nozocomiale la pacienţi, potrivit unui studiu recent. Doar 10 % dintre medici şi infirmiere îşi dezinfectează periodic telefonul, potrivit autorilor studiului, pentru realizarea căruia au fost prelevate probe de pe mâinile şi telefoanele a 200 de medici şi infirmiere din sălile de operaţii şi din
saloanele de terapie intensivă. Aproape 90 % din telefoanele mobile testate erau contaminate cel puţin cu acelaşi tip de bacterie, dintre care unele susceptibile că ar provoca infecţii nocozomiale grave la pacienţii deveniţi sesibili în spital. După efectuarea de culturi din prelevările făcute în laborator pentru a vedea dacă germenii sunt capabili să prolifereze în mediu favorabil, aproape 35 % erau purtători a două tipuri de bacterii şi 11 % a trei sau mai multe tipuri de bacterii. ''Rezultatele noastre sugerează faptul că o contaminare trece de pe mâinile personalului medical pe telefoanele lor mobile. Aceste telefoane pot fi un rezervor de infecţii care ar putea facilita transmiterea de bacterii între pacienţi'', avertizează autorii, chiar dacă li se par necesare alte studii pentru a confirma constatarea lor.



