
Începând cu 1 aprilie, preţul medicamentelor româneşti va creşte, în medie, cu 6%, iar cel al produselor de import va scădea cu aproximativ 10%. Aceasta ca urmare a intrării în vigoare a unui ordin al ministrului Sănătăţii prin care preţurile la producători vor fi ajustate. Producătorii internaţionali de medicamente sunt obligaţi să aducă în România produse la preţul cel mai mic din 12 ţări europene. În ceea ce priveşte medicamentele româneşti, 90% din
produsele Antibiotice Iaşi vor fi mai scumpe cu 20%, susţine Asociaţia Producătorilor Români de Medicamente.
Pe de altă parte ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat că populaţia nu trebuie să se îngrijoreze referitor la creşterea cu şase la sută a preţului la medicamentele româneşti, precizând că majorarea vizează preţul la producător, în farmacie ajungând să fie doar de un punct procentual. "Populaţia nu trebuie să se îngrijoreze, nu sunt creşteri semnificative care să se simtă. Per ansamblu, preţurile vor scădea", a declarat ministrul Ion Bazac. Rămâne de văzut care va fi de fapt realitatea de la ghişeul farmaciilor.