Tot mai multe categorii de medici încep să reacţioneze la unele afirmaţii ale ministrului sănătăţii. Astfel după medicii rezidenţi şi medicii de familie au reacţionat la unele declaraţii ale ministrului Sănătăţii, Ion Bazac, referitoare la cât se munceşte în medicina primară şi care sunt veniturile lunare ale unui cabinet cu 1.500 de pacienţi înscrişi. Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) susţin că “au luat la cunoştinţă cu surprindere de
afirmaţiile Excelenţei sale, ministrul Sănătăţii, la postul public de televiziune, în seara zilei de 2 martie”. Medicii de familie îi reproşează ministrului că, deşi susţine că îşi doreşte comunicare, “până acum a făcut nenumărate afirmaţii neconforme realităţii, fără a se încerca măcar o minimă colaborare sau comunicare, deşi noi am făcut solicitări repetate în acest sens”.
“Excelenţa sa a afirmat că munca medicilor de familie nu se compară cu munca medicilor din spital, că medicii de familie muncesc mult mai puţin”, se arată într-o scrisoare deschisă a SNMF adresată lui Bazac, medicii de familie admiţând că munca lor este diferită de cea a chirurgului sau a cardiologului, “dar nu mai puţin istovitoare şi cu imense responsabilităţi”. “Suntem surprinşi de insistenţa cu care se încearcă administrarea sistemului prin jignirea permanentă a tuturor medicilor”, se mai arată în scrisoare.