Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, dovedeşte încă odată o cunoaştere superficială a realităţilor sistemului sanitar românesc şi a problemelor cu care acesta se confruntă. De acesată dată acuzaţiile la adresa ministrului Sănătăţii vin din partea medicilor rezidenţi care au constatat că Ion Bazac nu ştie care sunt salariile acestora. Ministrul sănătăţii a declarat luni că un medic rezident, care este treapta cea mai mică de pregătire, are un salariu minim de 1.900 de
lei, fără sporuri şi gărzi. În replică, Asociaţia Medicilor Rezidenţi precizează că cifrele prezentate de Bazac depăşesc cu mult realitatea. Munca unui medic rezident este recompensată cu un salariu de încadrare de 1019 lei pentru rezidenţii de anul I şi 1382 lei pentru rezidenţii de anul V. Un număr mic de medici rezidenţi efectuează o pregătire în rezidenţiat de şapte ani, salariul de încadrare maxim ajungând la 1478 de lei pentru rezidenţii de anul VII. În plus majoritatea medicilor rezidenţi nu sunt plătiţi pentru gărzile efectuate cu toate că efectuează mult mai multe ore de gardă decât cele 20 prevăzute în contractele de muncă, iar sporurile pe care le primesc sunt cele acordate cadrelor medicale din secţiile în care îşi desfăşoară activitatea conform curiculelor de pregătire.În acelaşi timp, Asociaţia Medicilor Rezidenţi susţine că ministrul Ion Bazac dezinformează opinia publică cu privire la nivelul salariilor medicilor rezidenţi. „Afişarea, în repetate rânduri, a unor venituri ale personalului medical în discordanţă cu realitatea poate fi o metodă de manipulare menită să erodeze relaţia dintre pacient şi medic, prin demonizarea şi subminarea credibilităţii acestuia din urmă, deturnând atenţia cetăţeanului de la problema principală a sistemului sanitar din România - managementul defectuos al fondurilor din Sănătate”.
„Simplul fapt că ministrul Sănătăţii nu cunoaşte salariul unui medic rezident şi face o astfel de afirmaţie fără a se documenta solid în prealabil demonstrează lipsa de respect pe care o are acesta faţă de medicii rezidenţi şi faţă de efortul celor care, în ciuda dificultăţilor de ordin financiar, se îndreaptă totuşi către această nobilă profesie. Această afirmaţie arată încă o data neinformarea şi nepregătirea autorităţilor, în acest caz Ministerul Sănătăţii, care ignoră o problemă foarte delicată a sistemului sanitar, reprezentată de situaţia materială precară a medicilor rezidenţi'”, mai susţin medicii rezidenţi într-un comunicat.
Asociaţia Medicilor Rezidenţi îşi manifestă dezamăgirea provocată de declaraţiile ministrului Sănătăţii şi îi cer demnitarului să prezinte o dezminţire din care să reiasă situaţia reală a salariilor medicilor rezidenţi. Mai mult, rezidenţii cer demnitarului să accepte un dialog real, considerând că reforma din domeniul sanitar poate avea efecte dezastruoase atâta vreme cât se bazează pe statistici necorespunzătoare, pe înfăţişarea eronată a problemelor sistemului sanitar către opinia publică şi comunicarea defectuoasă cu actorii din sistemul sanitar.
Totodată în foarte multe unităţi spitaliceşti medicii rezidenţi sunt ultimii care primesc bonurile de masă, salariile de fidelitate şi al 13-lea salariu. Există spitale care încă nu au acordat al 13-lea salariu medicilor rezidenţi cu toate că restul personalului a beneficiat deja de acest venit.



