Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale (AFPM) a avertizat că firmele membre vor intra în imposibilitatea de a mai putea furniza materiale sanitare către spitale şi laboratoare medicale. Această nevoie de restricţionare a livrărilor este cauzată de lipsa fondurilor necesare. AFPM susţine, într-un comunicat de presă, că, în perioada
2005 - 2008, o parte din facturile furnizorilor de materiale sanitare au rămas neplătite de către sistemul de sănătate, cu toate că materialele sanitare (reactivi, consumabile etc.) şi aparatura medicală au fost livrate conform graficelor de livrare din contractele încheiate.În urma stabilirii bugetului de stat pentru anul 2009 şi numirea priorităţilor pe care le are sănătatea în privinţa repartizării fondurilor, companiile membre AFPM vor intra în curând în imposibilitatea de a mai putea furniza materiale sanitare către spitale şi laboratoare medicale, din lipsa fondurilor necesare, arată AFPM.
Potrivit asociaţiei, efectele negative vor fi resimţite asupra calităţii actului medical şi a sănătăţii populaţiei. Multe dintre spitale şi laboratoare nu vor mai putea funcţiona, iar furnizorii de materiale sanitare nu vor mai putea continua livrarea pe credit a produselor, dacă datoriile existente nu vor fi achitate. În aceste condiţii, companiile membre ale asociaţiei vor fi nevoite să înceapă restricţionarea livrărilor către sistem. Datoriile datează din anii 2005, 2006, 2007 şi datorită subfinanţării probabil vor exista probleme şi la încheierea noilor contracte. AFPM grupează peste 80% din piaţa de profil.



