Începând cu data de 1 februarie cresc preţurile medicamentelor
Potrivit acestuia, peste aproximativ două luni, când va intra în vigoare ordinul privind recalcularea în funcţie de cel mai mic preţ CIP (de intrare în ţară) din 12 ţări europene, medicamentelor se vor putea ieftini. Preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România, Viorel Vasile, a precizat, la rândul său, că preţurile medicamentelor ar putea să scadă, după intrarea în vigoarea a ordinului de ministru al cărui proiect se află în dezbatere publică.