Bolnavii cronici din întreaga ţară găsesc cu greu medicamentele necesare în farmacii. Creşterea monedei euro şi întârzierea recalculării preţurilor la noul curs valutar, dar şi prelungirea negocierii dintre Ministerul Sănătăţii şi furnizori a dus la epuizarea stocului de medicamentele din import. Astfel pacienţii cronici încearcă disperaţi în fiecare zi
din farmacie în farmacie să îşi găsească tratamentul ce îi menţine în viaţă. Asociaţia Bolnavilor Cronici a anunţat că în spitale şi farmacii nu mai sunt medicamente de import pentru pacienţii cronici.
"Sistarea importurilor de medicamente pe aceste boli cronice a pus pacienţii într-o postură destul de urâtă. Avem peste două milioane jumate de bolnavi cronici în România. Sunt disperaţi, sunt panicaţi, chiar şi-au manifestat dorinţa de a ieşi în stradă, de a protesta, că nu mai au ce pierde", a declarat preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Boli Cronice, Cezar Irimia.