Pe 15 noiembrie 2008, în mandatul lui Nicolăescu, Federaţia Sanitas şi Ministerul Sănătăţii au semnat un acordul privind creşterea salariilor în sistemul sanitar cu până la 25%, în 2009. Potrivit aceluiaşi act normativ ce urma să fie definitivat până la 15 decembrie 2008, lefurile din Sănătate ar trebui să crească diferenţiat, din ianuarie 2009,
astfel încât de cele mai importante majorări să beneficieze angajaţii cu salarii mici. Majorarea cu până la 25 de procente s-ar aplica la salariul de bază. Potrivit acordului, în afară de această creştere, ar urma să fie majorate şi sporurile de prevenţie, de la 11 la 15%, iar angajaţii din sistem să beneficieze de trei prime anuale de stabilitate, în loc de două, cât primesc în prezent. Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Sanitas s-au întâlnit, astăzi, cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Ministrul Sănătăţii l-a asigurat pe reprezentantul sindicaliştilor că, odată cu aprobarea Legii bugetului, va încerca să respecte toate acordurile pe care Ministerul Sănătăţii le are cu Federaţia. Pe de altă parte însă Ministerul Sănătaţii nu dispune momentan de fonduri pentru respectarea acordului de majorare a salariilor în sistemul sanitar.
"În urma întâlnirii pe care am avut-o cu ministrul Sănătaţii, perspectivele nu sunt îmbucurătoare întrucât ministrul s-a arătat rezervat cu privire la cererile pe care noi le-am avut şi pe care fosta conducere a ministerului le-a aprobat. Există mii de miliarde de lei vechi care nu se regăsesc în bugetul ministerului şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, şi care ar fi trebuit să acopere toate solicitările noastre prevăzute în acordul semnat la sfârşitul anului trecut", a explicat Marius Petcu, preşedintele Federaţiei SANITAS. Petcu a precizat că, dacă până la 31 ianuarie 2009 ordonanţa de urgenţă privind salariile din sistemul sanitar nu va fi aprobată, sindicaliştii din Sănătate vor redeschide conflictul de muncă şi vor apela, dacă este necesar şi la grevă.
Ministrul Sănătăţii l-a informat pe Marius Petcu că Guvernul nu a suspendat acordarea tichetelor de masă în spitale. Preşedintele SANITAS a confirmat că, în cadrul întâlnirii cu ministrul Sănătăţii, i-a fost înmânat actul normativ prin care Guvernul permite acordarea tichetelor de masă în toate spitalele din România, pe tot parcursul anului 2009.



