Ministrul Sănătăţii Ion Bazac a dispus derularea unui program de monitorizare şi evaluare continuă a sistemului de sănătate din România. Programul va oferi constant Ministerului Sănătăţii şi oficialilor săi o imagine detaliată din teren a serviciilor publice de sănătate, prin scanarea problemelor şi a performanţelor punctuale şi generale.
Monitorizarea şi evaluarea vor viza aspectele funcţionale şi structurale ale sistemului şi efectele acestora la nivelul instituţiilor, precum şi managementul unităţilor medicale publice. Activităţile vor fi efectuate de echipe supervizate de către Ministrul Sănătăţii, alcătuite din secretari şi subsecretari de stat, directori de direcţii şi specialişti. Acestea presupun vizite şi întâlniri cu reprezentanţii unităţilor şi instituţiilor medicale din ţară. Programul implică vizite şi întâlniri, programate sau inopinate, cu o frecvenţă săptămânală, ale delegaţiilor Ministerului.
Iniţiativa vizează instituţiile şi unităţile care asigură servicii medicale publice, atât în oraşe, cât şi în mediul rural. Rezultatele întâlnirilor şi vizitelor vor fi comunicate în cel mai scurt timp de la derularea acestora. Periodic, Ministerul Sănătăţii va publica rapoarte de evaluare cu informaţii centralizate asupra problemelor, soluţiilor implementate şi bunelor practici de management ale unităţilor medicale, precum şi asupra aspectelor sistemice din domeniul Sănătăţii. Prima evaluare va fi disponibilă la sfârşitul lunii februarie 2009.



