Strugurii reduc presiunea sângelui şi îmbunătăţesc funcţionarea inimii
Potrivit cercetătorilor americani, o dietă de struguri ar putea ajuta oamenii să evite efectele presiunii arteriale ridicate, precum şi hipertensiunea arterială sau alte probleme ale inimii. Cercetătorii sunt de părere că flavanoidele, chimicale benefice conţinute de struguri, ceai verde, cacao şi roşii, sunt responsabile de efectul benefic al strugurilor asupra presiunii sângelui.
Producătorii de struguri au sponsorizat studiul în care au fost examinate efectele strugurilor de masă asupra presiunii arteriale. Studiul a fost efectuat pe şoareci de laborator, care au fost hrăniţi cu alimente bogate în sare, pentru a le creşte presiunea sângelui, iar o parte din cobai au primit o alimentaţie bazată pe pudră de struguri, care conţinea aceiaşi nutrienţi ca şi strugurii proaspeţi. După 18 săptămâni, şoarecii care au primit pudră de struguri aveau o presiune arterială normală, o funcţionare a inimii mai bună şi mai puţine daune musculare decât cei care au avut acelaşi regim bogat în sare, însă nu au fost hrăniţi cu pudră de struguri.