Campion de longevitate este în schimb ficatul, care îşi arată primele semne de oboseală mult după noi: la 70 de ani. ''Celulele sale au o capacitate extraordinară de a se regenera - explică David Lloyd, chirurg la Leicester Royal Infirmary -. Dacă un donator nu bea, nu consumă droguri şi nu a suferit infecţii, este posibil chiar să se
transplanteze ficatul unui om de 70 de ani unui pacient de 20''. Ultimul tabu care cade este următorul: longevitatea mai mare a fertilităţii masculine. Ceasul biologic - potrivit unui studiu efectuat la Centrul de Fecundare Artificială din Eylau - există chiar şi pentru bărbaţi şi începe să ticăie cu insistenţă spre vârsta de 35 de ani: calitatea spermei, la vârsta aceea, începe să scadă iar probabilităţile de a duce la o întrerupere de sarcină nedorită, indiferent de vârsta propriei consoarte, cresc substanţial.
Fiecare dintre noi are două vârste. Una anagrafică, în mod inexorabil confirmată de buletinul de identitate, şi una biologică, determinată de modificările structurale şi funcţionale pe care le suferă organismul nostru de-a lungul anilor. Modificări ce pot fi de dimensiuni diferite de la subiect la subiect: foarte accentuate la unii, mult mai puţin la alţii, cu rezultatul că la subiecţii de aceeaşi vârstă anagrafică, la un moment al vieţii, va fi foarte diferit procesul de îmbătrânire şi, prin urmare, şi aspectul fizic şi starea funcţională.
Gena p53, localizată pe cromozomul 17, este cea care declanşează evenimente ce duc la apoptoză, adică la sinuciderea programată a celulelor, după ce şi-au desfăşurat propria misiune. Totuşi, desfăşurarea naturală a unui astfel de program este condiţionată de o infinitate de factori externi, mulţi dintre aceştia determinaţi de stilul de viaţă. Se întâmplă astfel ca fumul de ţigară, alimentarea incorectă, consumul în exces de băuturi alcoolice, obezitatea, nepracticarea unei activităţi fizice regulate, stressuri repetate şi prelungite, viaţa în mediu poluat - toate acestea ne împing în mod iremediabil spre o îmbătrânire precoce şi distrugem astfel o bună parte din viaţa noastră.
Reiese de aici că fiecare dintre noi este responsabil pentru o bună parte a propriei vârste biologice. Dar acest lucru poate fi oare evaluat în mod corect? Nu este simplu. Trebuie analizate diferitele caracteristici (metabolice, hormonale, psihologice, imunologice, până la entitatea stresului oxidant şi funcţionalităţii sexuale), comparându-le cu cele, calculate stastistic, a mii şi mii de persoane, de orice vârstă. Dar pot fi efectuate şi mici experienţe, ca de pildă aceea de a evalua gradul de tinereţe a propriei pieli, ridicând timp de cinci secunde cu două degete o cută de piele de pe dosul palmei, să-i dăm drumul şi să vedem în câte secunde îşi revine la normal, sau să cronometrăm cât timp reuşim să stăm într-un picior. /Rompres/
