Jumătate din unităţile de învăţământ respectă ordinul alimentelor interzise
Măsurile luate în caz de nerespectare a dispoziţiilor ministrului constau atât în retragerea de la consum a produselor neconforme, cât şi în aplicarea unor avertismente şi amenzi. De asemenea, se vor prescrie termene de remediere a deficienţelor constatate, urmând ca ulterior să fie verificate prin alte acţiuni de control.Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a precizat că, începând din 18 septembrie, toate societăţile comerciale din unităţile de învaţamânt au obligaţia să pună la vânzare numai produsele care respectă prevederile acestui act. Controalele inspectorilor sanitari vor continua până pe data de 10 octombrie. Potrivit inspectorului şef de la Institutul de Sănătate Publică al Capitalei, Cristian Magherescu, în prima zi de verificări nu s-au găsit încă multe nereguli: “Momentan, putem spune că nu sunt respectate normele impuse de ministrul sănătăţii în şcoli şi licee decât în proporţie de 50 la sută”.
Pe de altă parte există o serie de semnale potrivit cărora unităţile comerciale din unităţile de învăţământ profită de reglementările în vigoare aplicând preţuri scandaloase la produsele care sunt permise vanzării. Astfel în unele magazine de acest fel preţul unei banane ajunge la un nivel la care într-un supermarket se pot cumpăra cel puţin 3-4 banane. Iar exemplele pot continua. Părinţii vor ajunge cu siguranţă la concluzia că este mult mai avantajos pentru copii să meargă cu pacheţelul de acasă.