Guma de mestecat poate îmbunătăţi recuperarea postoperatorie
Cu toate acestea echipa de cercetare recomandă studierea în continuare a efectelor gumei de mestecat. Deoarece este foarte ieftină, lipsită de efecte adverse, dacă poate reduce perioada de spitalizare atunci ar reduce substanţial costurile. "Un trail clinic bine proiectat, efectuat la scară largă, orb, randomizat şi controlat merită a efectuat pentru a răspunde la această întrebare" au notat cercetătorii subliniind potenţiale efecte benefice atât pentru pacient cât şi în termeni economici.
În fiecare trial a fost folosită gumă de mestecat fără zahar, de trei ori pe zi după efectuarea intervenţiei chirurgicale, durata mestecării variind de la 5 la 45 de minute. Unul din cele 5 trialuri a inclus pacienţi cu neoplasm de colon. Datele statistice au indicat faptul că guma de mestecat a determinat apariţia mai rapidă a tranzitului intestinal pentru gaze (în medie cu peste o jumătate de zi, P = .005) iar mişcările intestinale au reapărut într-o perioadă mai scurtă de timp(în medie cu peste o zi, P = .002). Rezultatele au sugerat de asemenea că aceasta ar reduce perioada de spitalizare cu peste o zi, însă datele statistice nu au fost semnificative (P = .23). Acest ultim efect ar putea fi datorat şi factorului şansă dar absenţa semnificaţiei statistice poate fi cauzată şi de numărul insuficient de pacienţi. Analizele efectuate pentru a determina efectele asupra perioadei de spitalizare au fost efectuate pe 4 trialuri clinice din cele 5 şi au inclus 134 pacienţi.
Arch Surg. 2008;143:788-793.