Responsabili pentru bolile contractate în timpul călătoriei sunt şi insectele care transportă peste 30 de tipuri de agenţi patogeni. Pe primul loc se află paraziţii, înainte de toate agenţii cauzatori de malarie, urmaţi fiind de viruşi. Bolile considerate până acum drept specifice zonelor tropicale, cauzate de agenţi patogeni transmişi de insecte,
apar mai nou şi în zone cu climă moderată precum sudul Franţei, unde au fost depistate la turişti două cazuri de Malaria Tropica. Autorităţile sanitare din Brazilia sunt acum şi ele îngrijorate de îmbolnăvirile cu febră galbenă din zona oraşului Sao Paulo, în condiţiile în care până acum febra galbenă era răspândită doar în zonele tropicale ale Braziliei. Chiar şi virusul Chikungunya, originar din estul Africii, a ajuns în Europa de Sud, în septembrie anul trecut fiind înregistrate în nordul Italiei 197 de cazuri de îmbolnăviri cu acest tip de virus, unul din pacienţi decedând chiar.
Unii experţi sunt de părere că turismul, în forma sa actuală, abia creează premisele pentru o periclitare a sănătăţii. Astfel, numărul mare de turişti în continuu rulaj obligă la păstrarea unor mari cantităţi de alimente sensibile, în timp ce transportul, depozitarea şi pregătirea acestora solicită angajarea unui personal numeros. Prin creşterea distanţelor de transport şi a numărului de persoane implicate în prepararea hranei creşte inevitabil şi riscul de contaminare al alimentelor. Nu este aşadar de mirare faptul că în locaţiile exotice, turiştii de la hotelurile de clasă mijlocie suferă mai rar de ”răzbunarea lui Montezuma” (denumire populară pentru diareea de călătorie, infecţie intestinală provocată de toxinele unor bacterii, printre care Escherichia Colli, acest tip de diaree fiind specific zonelor tropicale şi subtropicale, n.red.) decât cei de la hotelurile de lux.
Pentru ca apa să aibă presiune suficientă, rezervoarele sunt deseori instalate pe acoperişul hotelului, ceea ce face ca pe timp de vară radiaţiile intense ale soarelui să încălzească apa în aşa fel încât sunt create condiţii optime pentru dezvoltarea legionellei, un agent patogen care poate cauza o inflamaţie greu vindecabilă a plămânilor. De multe ori, amenajarea intensă de spaţii verzi sugerează oaspeţilor hotelului o atmosferă tropicală. Dat fiind însă că plantele din zonele tropicale calde, indiferent că sunt crescute pe sol sau în vaze, trebuie udate continuu, vectorii (insectele) care transportă agenţii patogeni găsesc aici condiţii ideale de înmulţire. /Rompres/



