Savanţi egipteni urmează să conducă o serie de teste ADN pentru a determina dacă mumia veche de 3.500 de ani descoperită pe malul vestic al Nilului în locaţia vechii Tebe, este faraonul Thutmose I, unul dintre cei mai importanţi regi din istoria Egiptului antic, a anunţatZahi Hawass, şeful Consiliului Supram al Antichităţilor de la Cairo.
Conform lui Zahi Hawass mumia încă neidentificată va fi supusă unor teste ADN şi cu raze X. În prezent această mumie misterioasă se află expusă la Muzeul de Egiptologie din Cairo, însă oamenii de ştiinţă doresc să afle cu certitudine dacă este sau nu vorba de faraonul Thutmose I. Thutmose I a fost cel de-al treilea rege al Egiptului din cea de-a 18-a dinastiie de faraoni. Domnia sa este datată între anii 1506 şi 1493 î.d.Hr.. El a fost urmat la tron de către fiul său, Thutmose II, care la rândul său a fost succedat de sora sa, Hatshepsut, considerată cea mai puternică femeie faraon din istoria Egiptului antic.
În scopul stabilirii identităţii acestei mumii, autorităţile egiptene au achiziţionat un laborator de 5 milioane de dolari dotat pentru analize şi teste ADN. Banii pentru acest laborator ultramodern au fost primiţi din partea postului de televiziune Discovery Channel, care va avea exclusivitatea asupra documentarelor pe acest subiect. Acest laborator va deschide un ambiţios proiect de reexaminare şi stabilire a identităţilor şi a legăturilor de rudenie dintre conducătorii Egiptului antic pornind de la mumiile existente în muzee.
Cea mai bună metodă de a obţine rezultate exacte despre identitatea unei persoane este prin extragerea de material ADN din nucleii celulari, pentru că aceştia conţin informaţii genetice de la ambii părinţi. În cazul mumiilor însă procesul de identificare se face mult mai greu, existând şanse mici de obţinere a unui material ADN nuclear necontaminat. Zahi Hawas nu a precizat cu ce material genetic va fi comparat ADN-ul acestei mumii pentru identificare. Anul trecut cercetătorii egipteni au început o serie de teste ADN asupra mumiei unei femei pentru a se stabili dacă aceasta este regina Hatshepsut, însă rezultatele nu au fost făcute publice până în prezent. /Rompres/



