Una dintre puţinele certitudini legate de etiologia schizofreniei este faptul că diferenţele individuale ale predispoziţiei sunt preponderent genetice. Studiile recente de neuropatologie arată alterări ale citoarhitecturii la nivelul hipocampului, cortexului prefrontal şi al talamusului dorsal, fiind afectate dendritele, sinapsele şi oligodendrocitele.
Aceste modificări pot fi responsabile şi pot reprezenta baza anatomică a conexiunilor aberante observate în studiile de neuropsihologie şi de imagistică funcţională. Doveziile asocierii dintre polimorfismul ADN-ului şi schizofrenie au fost consemnate şi chiar reproduse pentru unele dintre gene.Toate genele care sunt implicate codifică proteine cu rol asupra activităţii sinapselor. Genele includ dysbindin-1, neuregulin-1, D-amino acid oxidaza, factorul de reglare 4 al proteinei G semnal. Ipoteza sinaptică a schizofreniei suscită interesul specialiştilor, iar perspectiva geneticii va deveni o ţintă majoră de cercetare asigurând convergenţa geneticii şi neurobiologiei bolii. În acelaşi timp cercetarea trebuie să se îndrepte şi spre identificarea mecanismelor specifice prin care genele influenţează riscul de apariţie al schizofreniei. Indiferent de cauza fundamentală a schizofreniei, studiile clinice, epidemiologice şi de neuroimagistică arată clar că influenţele sale sunt precoce, cu mult înaintea modificărilor de neurotransmitere ce declanşează psihoza acută.
Sursa: www.labinfo.ro
