Oamenii de ştiinţă au identificat o nouă genă a obezităţii
Aceste mutaţii sunt legate de asemenea şi cu un risc crescut de obezitate infantilă.
Măsura obezităţii este dată de indicele masei corporale (BMI), care se calculează prin împărţirea masei corporale în kilograme a unui individ la pătratul înălţimii acestuia exprimată în metri. Un indice al masei corporale între 18.5 şi 25 este considerat drept "normal" sau "sănătos", între 25 şi 30 indică supraponderalitate, iar peste 30 indică faptul că persoana respectivă suferă de obezitate.
Gena PCSK1 produce o enzimă denumită proconvertază 1 care îndeplineşte un rol esenţial în activarea unor hormoni inactivi ce controlează apetitul alimentar şi metabolismul. Printre aceşti hormoni se numără insulina şi glucagonul, ce sunt implicaţi în metabolismul zaharurilor şi al carbohidraţilor, dar şi o a treia moleculă cu rolul de a semnala creierului că a fost consumată suficientă hrană, declanşând senzaţia de saturaţie. /Rompres/