Rezultatele a două studii mari, realizate de compania farmaceutică Pfeizer, incluzând bolnavi schizofrenici şi pacienţi suferind de boală bipolară, demonstrează eficacitatea Geodon (ziprasidon, un antipsihotic atipic) în ameliorarea simptomelor depresive din cadrul acestor boli, aflăm dintr-un referat prezentat la Conferinţa Societăţii Americane de Psihiatrie din acest an. Geodon (aprobat în 2001 în tratamentul schizofreniei şi în 2004 în boala bipolară) este deja licenţiat şi prescris în peste 73 de ţări.
Prevalenţa depresiei printre shizofrenici atinge cote mari, circa 50-80% dintre ei fiind afectaţi de simptome de genul tristeţii, senzaţiei de inutilitate, pierderea speranţei, scăderea energiei şi activităţii etc, toate acestea fiind foarte greu controlabile prin diferitele medicamente cunoscute. La fel, depresia din boala bipolară tinde să fie severă şi dificilă de tratat.
În urma a trei studii randomizate dublu-orb la pacienţi cu boală bipolară, Geodon a îmbunătăţit simptomele depresive semnificativ mai rapid şi mai susţinut decât antipsihoticele convenţionale, precum Haloperidol, Chlorpromazin sau placebo.
Cei 69 de pacienţi schizofrenici care au urmat tratament intermitent (câte 6 săptămâni) cu Geodon timp de un an în doze de 40-160 mg/zi, în comparaţie cu bolnavii care au luat alte antipsihotice de genul Risperidon sau Olanzapin, au prezentat o ameliorare semnificativă a simptomelor.
Geodon este contraindicat la vârstnicii cu demenţă senilă şi la cardiaci, având în vedere proprietăţile de prelungire a intervalului QT. Poate provoca hiperglicemie, disfuncţie respiratorie şi somnolenţă.