S-a lansat un nou sistem de etichetare nutriţională
sare/sodiu - trebuie să consume o persoană pentru a-şi menţine o dietă echilibrată. Acest sistem are la bază recomandările OMS pentru un adult sănătos, cu greutate medie şi cu activitate fizică moderată. CZE diferă în funcţie de sex, greutate, activitate fizică. Produsele vor avea pe faţa principală a ambalajului conţinutul de energie/porţie, alături de procentul pe care îl reprezintă CZE. Pe verso consumatorii pot citi informaţii detaliate, cu privire la conţinutul din categoriile importante de nutrienţi/100 g/porţie respectiv energie, proteine, glucide/carbohidraţi, din care zaharuri, lipide/grăsimi, din care saturate, fibre sodiu/sare, şi procentul pe care acestea îl reprezintă din CZE pentru un adult.
Scopul campaniei este educarea consumatorului român privind conţinutul nutriţional al alimentelor, înţelegerea şi utilizarea acestei informaţii în constituirea unei diete echilibrate şi sănătoase. Conţinutul noilor etichete ajută consumatorii să compare cât din fiecare nutrient se regăseşte într-o porţie de aliment şi cât ar trebui să consumăm într-o zi obişnuită, a declarat dr. Corina Zugravu, de la Fundaţia pentru o Alimentaţie Sănătoasă. Ea a subliniat că această etichetare ne ajută să echilibrăm dieta şi ne dă posibilitatea să facem o alegere informată potrivită necesităţilor individuale. Această iniţiativă voluntară a fost deja anunţată la nivel european, în iulie 2006, de reprezentanţii industriei de alimente şi băuturi răcoritoare din Uniunea Europeană, reuniţi în Federaţia Europeană a Industriei Alimentare şi Băuturilor Răcoritoare (CIAA).
Prin această iniţiativă comună, firmele Coca-Cola, Danone, Kraft, Mars, Nestle, Star Foods şi Unilever, reunite sub ''umbrela'' Romalimenta, doresc să ofere consumatorilor informaţii nutriţionale clare pe ambalajele lor, pentru a-i ajuta să aleagă produsele în mod responsabil şi pentru a păstra o dietă echilibrată.
"Salut iniţiativa celor şapte companii alimentare de pe piaţa românească de a îmbunătăţi informarea consumatorilor cu privire la principalii nutrienţi din produsele alimentare", a declarat Mogor Csibi, vicepreşedintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din Parlamentul Europei. El a adăugat că prin apariţia noii etichetări CZE în România, consumatorul va beneficia de o informare mai clară asupra compoziţiei produselor.
''În momentul de faţă, în Parlamentul European se află în lucru propunerea legislativă referitoare la informarea consumatorului în ceea ce priveşte produsele alimentare. Eu voi încerca să contribui la conturarea unei legislaţii care să vină atât în întâmpinarea nevoilor consumatorului european, cât şi a cerinţelor industriei de profil", a precizat Mogor Csibi. El a menţionat că, în prezent, nu există un consens la nivel european privind legislaţia în acest domeniu, dar se speră ca până în 2012 -2013, să se poată contura o legislaţie europeană. Parlamentarul european a spus că anual în lume se înregistrează aproximativ 400.000 de cazuri de copii cu obezitate, ceea ce reprezintă un fenomen îngrijorător. Campania este lansată într-un proiect pilot la Bucureşti şi apoi se va analiza şi extinderea în alte localităţi din ţară, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi avizul Ministerului Sănătăţii Publice. Reprezentanţii companiilor iniţiatoare spun că etichetarea produselor se va face până la sfârşitul anului. /Rompres/