Să ne imaginăm cum un fotbalist bun se pregăteşte să execute o lovitură de la unsprezece metri. Emoţiile sunt extrem de mari atât în rândul suporterilor echipei jucătorului cât şi în cel al adversarilor echipei din care face parte. Jucătorul se pregăteşte, dar greşeşte lovitura, fapt ce provoacă furie din partea suporterilor echipei
sale, dar urlete de bucurie din partea suporterilor echipei adverse. Ca efect al unui eveniment descris mai sus - care s-a putut repeta de mai multe ori în timpul campionatului european de fotbal - sunt provoacate modificări atât în organismul jucătorilor, cât şi în al celor care urmăresc meciurile de pe stadioane sau de acasă, la televizor. Din cauza stresului se eliberează în organism mai multă adrenalină, ceea ce, prin creşterea tensiunii arteriale, împovărează în mod direct sistemul circulator. Exploziile de sentimente puternice pot provoca chiar şi tulburări de ritm cardiac, dar în anumite cazuri pot să apară greaţă, vomă, senzaţia de lipsă de aer şi transpiraţie puternică. Astfel de simptome, în situaţii extreme pot duce chiar la un infarct miocardic. Potrivit unor măsurători realizate în Germania, cu prilejul campionatului mondial de fotbal din 2006 - în asemenea cazuri riscul infarctului este de trei ori mai mare decât în situaţii obişnuite. Cel mai important lucru este prevenirea. Cu o atitudine calmă, marea parte a necazurilor poate fi prevenită, sunt de părere medicii. Persoanele care suferă de boli cardiace sau ale sistemului circulator trebuie să fie foarte prevăzătoare în timpul campionatului, să-şi ia medicamentele prescrise, sfătuiesc specialiştii.
Dar campionatul poate avea efecte nocive nu doar în ce priveşte sănătatea, ci şi în ce priveşte relaţiile de cuplu. Mai ales că, potrivit psihologilor, în perioada meciurilor, care durează mai multe săptămâni, cum se întâmplă şi în acest campionat european, mulţi microbişti sunt predispuşi să-şi neglijeze perechea. Având în vedere că tabăra marilor iubitori de fotbal este formată în majoritate din bărbaţi, această perioadă ar putea însemna o încercare pentru doamne. Pentru rezolvarea unor asemenea crize este nevoie din partea ambelor părţi de răbdare şi de înţelegere, susţin specialiştii în psihologie. Cel mai important lucru este însă ca toţii să conştienteze că, în fond, fotbalul este doar un joc. /Rompres/



