Când vine vorba de sănătate, prietenii şi vecinii joacă un rol mai important decât familia, conform unui nou studiu care relevă că persoanele sociabile sunt mai sănătoase decât cele retrase. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de aproape 1.000 de perechi de gemeni din SUA, constatându-se că cei cu legături sociale puternice sunt mai
sănătoşi decât fraţii sau surorile lor care duc o viaţă mai retrasă, deşi au fost crescuţi în acelaşi mediu şi au un ADN aproape identic. Studii precedente sugeraseră că persoanele sociabile, cu mulţi prieteni, se îmbolnăvesc mai rar, însă cercetătorii n-au putut stabili dacă această situaţie se datorează genelor bune sau experienţelor din copilărie. „Sunt veşti foarte îmbucurătoare, întrucât putem fi siguri acum că o integrare mai bună în comunitate poate contribui la o sănătate fizică foarte bună, indiferent de genele pe care le avem sau de cum am fost crescuţi în copilărie”, a declarat unul dintre autorii studiului. Kelly McGonigal, profesoară de psihologie la Universitatea din Stanford, nu se declară deloc surprinsă de faptul că legăturile sociale puternice joacă un rol major în menţinerea unei sănătăţi robuste. „Oamenii care nu văd lumea ca pe un loc bun, tind să aibă o reacţie de retragere în faţa factorilor minori de stres şi a provocărilor. De-a lungul timpului, această reacţie ajunge să facă organismul vulnerabil la o serie de probleme de sănătate, de la răceala comună până la bolile cardiovasculare”, a declarat McGonigal. /Rompres/



