"Am reuşit să dublăm speranţa de viaţă a grupului de pacienţi care a participat la aceste teste clinice şi avem câţiva pacienţi care au ajuns să trăiască la patru sau chiar la şase ani după ce au fost diagnosticaţi cu glioblastom multiform, fapt nemaiîntâlnit în astfel de cazuri", a declarat John Sampson, neurochirurg la Centrul pentru tratarea tumorilor cerebrale la Duke University din North Carolina, coordonatorul acestor teste clinice.
Prin injectare, vaccinul stimulează sistemul imunitar al organismului să lupte împotriva celulelor canceroase şi previne astfel regenerarea tumorilor asupra cărora s-a intervenit deja chirurgical sau prin alte metode. Deşi rata de îmbolnăvire de cancer cerebral în Europa şi SUA este de 1 la 400.000 de persoane, glioblastomul multiform este cea mai răspândită formă de cancer cerebral, având o incidenţă de peste 50% din aceste cazuri. În cadrul acestor teste clinice 23 de pacienţi care au urmat tratamentele standard împotriva acestui tip de cancer, au primit lunar câte o doză injectabilă de vaccin asociată cu un medicament folosit în mod obişnuit în tratarea pacienţilor supuşi la chimioterapie, temozolomida. Acest medicament are efectul îmbunătăţirii răspunsului sistemului imunitar al organismului la acest vaccin experimental. "În timp ce organismul îşi revine după şocul reprezentat de chimioterapie, răspunsul sistemului imunitar este mai puternic oferind oportunitatea perfectă pentru introducerea acestui vaccin" a mai adăugat el.
Pacienţii ce au au primit acest vaccin nu au prezentat nici un semn al regenerării ţesutului tumoral timp de 16,6 luni, comparativ cu 6,4 luni, perioadă după care se regenerează ţesutul tumoral la persoanele care au urmat tratamentul clasic. În medie, pacienţii care au primit acest vaccin au supravieţuit până la 33,1 luni după ce au fost diagnosticaţi, faţă de doar 14,3 luni speranţă de viaţă oferită de tratamentul standard. Aceste rezultate au fost anunţate cu ocazia unui seminar al Societăţii Americane de Oncologie Clinică, desfăşurat la
Pentru moment nu au fost identificate alte efecte secundare ale acestui vaccin, în afară de o uşoară inflamare a zonei prin care este injectat în organism. /Rompres/