"Am constatat mici deficienţe de derulare a programului de diabet, în programul naţional de cancer şi am insistat în special de Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei unde constatăm că sunt judeţe cu o prezenţă de 65% şi altele care scad sub 35%", a mai afirmat Nicolăescu.
Ministrul Sănătăţii a declarat că, în primele nouă luni a ajuns la medicii de familie pentru a-şi face analizele medicale aproximativ 55% din populaţie, ceea ce este mulţumitor, ţinând cont că la data de 30 iunie se încheie perioada în care toate taloanele trebuie să ajungă la cetăţeni. Până la sfârşitul anului se speră ca participarea populaţiei la acest program să ajungă la peste 60 %. Printre "surprizele" constatate până acum se numără faptul că aproape 30% din populaţie prezintă risc de diabet zaharat, 8% din populaţie prezintă risc de îmbolnăviri cardio-vasculare, aproape 7% prezintă risc de îmbolnăviri oncologice şi peste 3% din populaţie prezintă risc de osteoporoză.
"Faptul că au venit la acest program aproape un milion de oameni care nu sunt asiguraţi şi care în alte condiţii nu ar fi avut nici o şansă să fie evaluaţi este o surpriză", a punctat ministrul. Nicolăescu a apreciat că una dintre problemele cele mai importante referitoare la prezenţa cetăţenilor la acest program este cea a taloanelor, unele fiind primite şi distruse, altele având neconcordanţe între nume şi codul numeric personal sau erori de redactare şi de aceea programul a fost extins până la data de 31 decembrie a acestui an.
Participanţii la seminar au vorbit şi despre problemele cu care se confruntă legate de modul în care se asigură în spitale medicamente şi materiale sanitare, lucruri care ţin de managementul spitalelor, iar unii directori de ASP au cerut creşterea prerogativelor date de minister în sancţionarea unor cadre medicale nepregătite corespunzător. Un alt subiect abordat a fost legat de noua listă de medicamente compensate pentru care se încep demersurile de avizare săptămâna viitoare, astfel încât să fie dată H.G. de aprobare în cel mai scurt timp. Ea va fi însoţită în mod obligatoriu şi de protocoale terapeutice care au fost realizate până în prezent în proporţie de 80%. "Acolo unde nu vor fi finalizate protocoalele terapeutice se vor traduce cele internaţionale", a mai spus Nicolăescu.
În cadrul întâlnirii cu directorii ASP şi cu preşedinţii CJAS au mai fost aduse precizări legate de stadiul în care se află elaborarea pachetului de servicii medicale de bază şi servicii medicale de urgenţă, care urmează să intre în dezbatere publică la sfârşitul lunii şi va deveni operaţional, cel mai târziu la 1 septembrie. /Rompres/