Autismul se transmite ereditar. În cadrul studiului Mel Rutherford a ales un eşantion de copii proveniţi din familii cu antecedente în autism şi un alt eşantion martor, de copii proveniţi din familii în care nu existau rude suferind de autism. Noua metodă de testare permite depistarea autismului încă de la vârsta de 9 luni - 1 an. Direcţia privirii copiilor a fost măsurată folosindu-se un sistem informatic de detectare a mişcărilor oculare. Acest test este conform realizatorilor săi, cu totul obiectiv în descoperirea semnelor autismului. "Acest test poate fi făcut în doar 10 minute şi nu este deloc influenţat de alţi factori precum experienţa profesională a medicului", a susţinut ea.
Până în prezent ştiinţa nu permitea diagnosticarea autismului decât după vârsta de 3 sau 4 ani. Acest test este cu atât mai important pentru că, "cu cât autismul este diagnosticat mai devreme, cu atât efectele tratamentelor sunt mai bune", a mai explicat Mel Rutherford. Autismul care se manifestă prin foarte slabe relaţii şi interacţiuni sociale şi de comunicare, afectează 1 persoană din 1.000. În ceea ce priveşte gradul de incidenţă al autismului în funcţie de gen, proporţia între băieţii şi fete este de 4 la 1. /Rompres/