
Femeile ce au fost alăptate de la sân au un risc mai mic de cancer mamar
Femeile care după naştere au fost alăptate de la
sân întâmpină la maturitate un risc mai redus de formare a tumorilor canceroase
mamare decât cele care nu au fost alăptate la sân, cu excepţia cazului în care
aceste femei sunt primii copii ai familiilor din care fac parte. "În
general, femeile care au fost alăptate de la sân după naştere întâmpină un risc
cu 17% mai scăzut de a suferi de cancer mamar decât celelalte femei",
susţine Dr. Hazel B. Nichols care a participat la acest
studiu. "Totuşi această rată mai scăzută de risc nu se manifestă atunci
când este vorba de primele născute din familiile studiate, a mai precizat Dr.
Nichols de la University of Wisconsin, în Madison. Vârsta unei femei în
momentul în care naşte îi ajută pe medici să aproximeze nivelul de contaminare
a laptelui matern din cauza unor factori de mediu, iar numeroase studii au
făcut o legătură între un risc crescut de cancer mamar şi acest nivel de
contaminare, conform materialului ştiinţific publicat de revista Epidemiology.
Acest studiu a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 2.016 femei cu
vârsta între 20 şi 69 de ani care suferă de cancer mamar şi respectiv 1.960 de
femei din acelaşi eşantion de vârstă care nu suferă de această boală. /Rompres/