Un nou Centru de Diagnostic şi Tratament al
Centrului Medical Unirea s-a deschis, în zona Băneasa. Centrul îşi propune să
fie unul de referinţă în patologia sânului, dispunând de aparatură performantă
pe acest segment, respectiv RMN de ultimă generaţie, mamograf şi ecograf cu
sonoelastografie. Aceasta este o procedură neiradiantă şi neinvazivă, prin
intermediul căreia se poate stabili dacă o formaţiune mamară are
probabilitatea mai mică sau mai mare de a fi tumorală. În noul centru se vor
realiza investigaţii de ecografie cardiacă la cel mai înalt nivel, ecografie
abdominală, obstetricală şi de părţi moi şi tomografie computerizată, dar şi
RMN pentru realizarea unor examinări whole body şi colonoscopii virtuale.
"Prin Centrul de Diagnostic şi
Tratament beneficiem de expertiza specialiştilor din străinătate cu care avem
relaţii strânse de colaborare, un exemplu fiind dr. Jussi Rantanen, medic
ortoped. Încercăm să replicăm pentru prima dată în România modelul unor centre
din Germania şi Finlanda, care să asigure
screening complet al stării de sănătate, folosind cele mai avansate metode de
investigaţii. În plus, dorim să răspundem şi unor nevoi imediate de diagnostic
diferenţiat pentru situaţii în care nivelul tehnologic şi de expertiză
profesională al diagnosticării din România a rămas în urmă faţă de clinicile
occidentale" - a declarat directorul executiv al centrului, Sergiu Neguţ.
Investiţia este de peste 7 milioane de euro în tehnologie unică pentru investigaţii
şi tratament. /Rompres/