Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă
Mureş, dr. Ovidiu Butuc, a declarat, într-o conferinţă de presă, că aproximativ
30 de medici chirurgi au acţionat în judecată Ministerul Sănătăţii Publice,
pentru obţinerea sporului de bloc operator, la fel cum primesc asistentele
medicale. Ovidiu Butuc a afirmat că medicii chirurgi de la Clinicile de
Chirurgie nr. I şi nr. II ale spitalului nu vor putea obţine aceste sporuri -
situate între 50 şi 100% din salariu, care se acordă asistentelor - până când
legea nu va fi modificată. Managerul spitalului a spus că asistentele medicale
primesc sporul respectiv, deoarece acestea lucrează opt ore pe zi în blocul
operator, în timp ce medicii chirurgi stau în acesta doar pe parcursul
operaţiei.
"E o diferenţă. Ei primesc alt gen
de sporuri acum. Am avut discuţii cu compartimentul juridic şi la Ministerul
Sănătăţii. Legal, nu au cum să obţină rezultate", a precizat Ovidiu Butuc.
El a recunoscut că există chirurgi care stau într-o operaţie 12 ore, dar a spus
că acordarea sporului de bloc operator pentru aceştia ar putea fi posibilă doar
dacă se schimbă legea. /Rompres/