„Până acum principala grijă cu care bărbaţii veneau la noi era impotenţa, dar cu Viagra această problemă s-a rezolvat. Acum, există o mulţime de bărbaţi care spun ceea ce spuneau femeile în anii `50: Pot face sex, dar nu vreau. Aceştia sunt de obicei bărbaţi în jurul vârstelor de 30, 40 şi 50 de ani, în special căsătoriţi”, a declarat Peter Bell, specialist în terapie sexuală. „Este o problemă serioasă. Avem de-a face cu o disfuncţie psihosexuală, nu cu o simplă problemă de cuplu, întrucât aceşti bărbaţi nu şi-au pierdut interesul doar faţă de parteneră, ci faţă de sex în general”, a adăugat
Specialiştii cred că bărbaţii încep să sufere de depresie în intervalul de vârstă 30-50 de ani, una dintre explicaţii fiind aceea că ei vorbesc mult mai puţin despre problemele lor şi nu îşi pot exprima emoţiile la fel ca femeile. În plus, cultura modernă a muncii nu face decât să agraveze situaţia. În Marea Britanie, orele de lucru sunt din ce în ce mai multe, context în care viaţa nu poate fi decât una extrem de stresantă. „Stresul poate fi cumulativ, ceea ce înseamnă că unora dintre noi le este imposibil să se detaşeze şi relaxeze”, a precizat Peter Bell. /Rompres/