Experţii se tem că virusul H5N1 al gripei aviare, care a infectat păsări în Asia, Africa şi în unele ţări din Europa, ar putea suferi o mutaţie care să-l facă transmisibil de la om la om, determinând o pandemie de gripă capabilă să ucidă milioane de oameni. Dr. Supamit a menţionat că virusul H5N1 persistă pe trei continente şi a dus la apariţia, în acest an, de cazuri umane în Indonezia, Egipt şi
Până în prezent, potrivit cifrelor OMS, din 2003 au fost înregistrate pe plan mondial 382 de cazuri de infectare la om cu virisul H5N1 al gripei aviare, dintre care 241 au fost fatale. OMS avertizează că persoanele infectate pot transmite virusul înainte de apariţia simptomelor, ceea ce sporeşte riscul difuzării virusului pe plan internaţional, prin purtători asimptomatici.
O pandemie ar putea determina închiderea instituţiilor, şcolilor şi companiilor, iar sistemele de sănătate ar fi depăşite de situaţie, mai ales în ţările sărace. Majoritatea statelor au elaborat planuri de acţiune în cazul unei pandemii, dar nivelul de pregătire variază, iar OMS doreşte să revizuiască directivele emise în acest sens către cele 193 de state membre până la sfârşitul acestui an.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a creat două stocuri de medicament antivirale Tamiflu, conţinând 5 milioane de tratamente donate de producătorul elveţian Roche, în eventualitatea unei pandemii. OMS acţionează şi pentru constituirea unui stoc de vaccin care ar urma să conţină - după ce se va reuşi producerea unui vaccin eficient - 150 de milioane de doze. Cel puţin 16 companii lucrează la punerea la punct a unor vaccinuri capabile să împiedice infectarea oamenilor cu virusul gripei aviare care s-a dovedit înalt patogen pentru om.
”Toţi membrii societăţii trebuie să fie implicaţi, să fie la curent cu amplul spectru /de acţiune a virusului/, pentru a acţiona în mod coordonat şi eficient”, a subliniat coordonatorul programului OMS pentru prevenirea epidemiilor de gripă, Keiji Fukuda. Documentele existente, începând din secolul al XVI-lea arată că în fiecare secol au existat circa trei pandemii de gripă, care s-au produs la intervale de timp cuprinse între 10 şi 56 de ani. Astfel, în secolul al XX-lea, au fost înregistrate epidemii de gripă în anii 1918, 1957 şi 1968. /Rompres/