Sfatul experţilor urmează unui studiu care a vizat meniurile creşelor din Marea Britanie, ale cărui rezultate au arătat că majoritatea servea porţii prea mici. Numai 30% dintre ele furnizau mâncăruri cu suficiente calorii. "Ne aşteptam ca studiul să arate că li se servesc copiilor alimente prea bogate în calorii, grăsimi, grăsimi saturate şi sare şi sărace în legume şi fructe. În schimb, am descoperit că majoritatea creşelor trecuseră la cealaltă extremă, furnizând alimente sărace în calorii şi grăsimi saturate şi bogate în fructe şi legume. Ca urmare, copiii riscă să dezvolte deficienţe nutriţionale", a declarat Sarah Almond, dietetician pediatric de la Universitatea Brighton.
Potrivit acesteia, copiii au nevoie de alimente bogate în energie, adunate din mai multe mese şi gustări împărţite pe tot parcursul zilei. Prea multe fructe bogate în fibre şi legume pot inhiba abilitatea organismului de a absorbi alte substanţe necesare, printre care minerale importante precum fier, esenţial pentru creştere, precum şi pentru sănătatea sângelui şi a sistemului imunitar. De asemenea, mâncând fibre, copiii se satură repede, astfel că nu mai pot să aibă acces la caloriile necesare pentru creştere. /Rompres/