Suplimentele de vitamine luate de milioane de
persoane în speranţa prelungirii vieţii pot de fapt să sporească riscul de
deces prematur în unele cazuri, afirmă oameni de ştiinţă danezi. Cercetătorii
au analizat 67 de studii efectuate pe 230.000 de persoane pentru a vedea dacă
aşa numitele vitamine antioxidante prelungesc speranţa de viaţă. Ei au
descoperit astfel că vitamina C, adesea luată împotriva răcelii, pare să nu
aibă efecte pozitive sau negative. Vitaminele A şi E, în mod tradiţional
folosite pentru întărirea sistemului osos şi circulator, s-au dovedit însă că
sporesc rata mortalităţii, la fel ca şi betacarotenul, utilizat pentru
problemele de vedere.
"Ideea este că dovezile actuale nu
susţin utilizarea suplimentelor antioxidante pentru populaţie în general sau
pacienţi cu anumite boli", a declarat Goran Bjelakovic, de la Spitalul
universitar din Copenhaga, care a realizat analiza. "Nu am găsit nici o
dovadă care să susţină utilizarea suplimentelor antioxidante pentru a reduce
riscul decesul prematur la persoane sănătoase sau pacienţi cu diferite
boli", a subliniat el. "Analiza noastră a arătat că antioxidanţii betacaroten
şi vitaminele A şi E cresc rata mortalităţii. În acelaşi timp, nu au existat
indicii că vitamina C sau seleniul ar avea efecte pozitive sau negative",
a adăugat el. /Rompres/