Un studiu olandez demonstrează o tendinţă nouă a
medicilor care îşi sedează permanent pacienţii pentru a le uşura suferinţa şi
a-i ajuta să treacă peste fazele terminale ale unor boli grave, ca o
alternativă la controversata problemă a eutanasierii. Dezbaterile aprinse
privind acceptarea şi respectarea dreptului de a muri al pacienţilor suferind
de boli grave, fără speranţe de vindecare, par să aibă o soluţie acceptată
atât de susţinătorii eutanasiei cât şi de opozanţii acesteia - sedarea
permanentă a pacienţilor până în momentul morţii, astfel încât ultimele clipe
ale vieţii să fie cât mai confortabile cu putinţă. O serie de controverse şi-au
făcut însă loc şi în ceea ce priveşte această practică a sedării terminale.
Sedarea terminală implică menţinerea în stare de inconştienţă a pacienţilor aflaţi pe moarte, în cazul în care nu se mai poate face nimic altceva pentru a-i ajuta. Ca ultimă opţiune, sedarea terminală se aplică în foarte multe state unde eutanasia este interzisă. Există totuşi şi voci critice la adresa acestei practici medicale, susţinând că sedarea terminală este folosită în mod greşit în practica medicală drept substitut al eutanasiei. Un studiu publicat în Jurnalul Medical Britanic (British Medical Journal - BMJ) susţine că în Olanda sedarea terminală se aplică din ce în ce mai mult drept substitut pentru eutanasie. Sinuciderea asistată medical sau eutanasia este legală în Olanda din 2001 însă intră sub incidenţa unor legi foarte stricte, care fac aplicarea sa de multe ori imposibilă sub raport legal. Aici intervine sedarea terminală, din ce în ce mai mulţi medici olandezi apelând la această formă de uşurare a agoniei - 8,2% din numărul deceselor din Olanda în anul 2005 au survenit în timp ce pacientul se afla sub sedare terminală, faţă de 5,6% în 2001.
Aceste date sugerează faptul că ''sedarea permanentă este folosită din ce în ce mai mult ca o alternativă la eutanasiere, dar nu putem şti dacă această metodă coincide de fiecare dată cu dorinţele pacientului sau cu etica profesională'', se precizează în studiu. Sedarea totală este o practică răspândită în spitalele din întreaga lume şi se aplică spre exemplu în cazul victimelor arsurilor sau altor accidente grave, pacienţii fiind ţinuţi permanent în stare de inconştienţă până după operarea intervenţiilor medicale de urgenţă şi stabilizarea situaţiei lor. Unul dintre lucrurile care diferenţiază aceste sedări de rutină de cele terminale este că acestea din urmă sunt de obicei asociate cu oprirea medicaţiei pentru pacient şi uneori chiar cu oprirea hrănirii pacienţilor aflaţi în faze finale. În principiu sedarea terminală poate părea o metodă de grăbire a sfârşitului inevitabil pentru pacienţi, însă situaţia nu stă deloc aşa, susţine Dr. Ira Byock, de la Dartmouth Medical School, medic care a apelat la metoda sedării terminale pentru a uşura suferinţele pacienţilor săi. "Este o practică medicală care în cazul în care este folosită corect, se aplică doar în ultimele stadii ale vieţii unui pacient grav bolnav. În acele momente nici alimentaţia şi nici antibioticele sau alte medicamente, nu mai au nici un efect în prelungirea vieţii pacienţilor'', susţine el. Datele publicate în Time îi dau dreptate lui Ira Byock, în 94% dintre cele 6.500 de cazuri de sedare terminală studiate, pacienţii au fost sedaţi cu mai puţin de o săptămână înainte de moarte. Totuşi, mai susţine Byock, există întotdeauna un risc ca medicii să apeleze la sedarea terminală prea devreme sau fără consimţământul pacientului, sau să folosească această practică medicală pentru a ocoli prevederile normative stricte care reglementează practicarea eutanasiei. Astfel 9% dintre pacienţii din acest studiu au solicitat eutanasierea înainte de a fi sedaţi. /Rompres/
Sedarea terminală implică menţinerea în stare de inconştienţă a pacienţilor aflaţi pe moarte, în cazul în care nu se mai poate face nimic altceva pentru a-i ajuta. Ca ultimă opţiune, sedarea terminală se aplică în foarte multe state unde eutanasia este interzisă. Există totuşi şi voci critice la adresa acestei practici medicale, susţinând că sedarea terminală este folosită în mod greşit în practica medicală drept substitut al eutanasiei. Un studiu publicat în Jurnalul Medical Britanic (British Medical Journal - BMJ) susţine că în Olanda sedarea terminală se aplică din ce în ce mai mult drept substitut pentru eutanasie. Sinuciderea asistată medical sau eutanasia este legală în Olanda din 2001 însă intră sub incidenţa unor legi foarte stricte, care fac aplicarea sa de multe ori imposibilă sub raport legal. Aici intervine sedarea terminală, din ce în ce mai mulţi medici olandezi apelând la această formă de uşurare a agoniei - 8,2% din numărul deceselor din Olanda în anul 2005 au survenit în timp ce pacientul se afla sub sedare terminală, faţă de 5,6% în 2001.
Aceste date sugerează faptul că ''sedarea permanentă este folosită din ce în ce mai mult ca o alternativă la eutanasiere, dar nu putem şti dacă această metodă coincide de fiecare dată cu dorinţele pacientului sau cu etica profesională'', se precizează în studiu. Sedarea totală este o practică răspândită în spitalele din întreaga lume şi se aplică spre exemplu în cazul victimelor arsurilor sau altor accidente grave, pacienţii fiind ţinuţi permanent în stare de inconştienţă până după operarea intervenţiilor medicale de urgenţă şi stabilizarea situaţiei lor. Unul dintre lucrurile care diferenţiază aceste sedări de rutină de cele terminale este că acestea din urmă sunt de obicei asociate cu oprirea medicaţiei pentru pacient şi uneori chiar cu oprirea hrănirii pacienţilor aflaţi în faze finale. În principiu sedarea terminală poate părea o metodă de grăbire a sfârşitului inevitabil pentru pacienţi, însă situaţia nu stă deloc aşa, susţine Dr. Ira Byock, de la Dartmouth Medical School, medic care a apelat la metoda sedării terminale pentru a uşura suferinţele pacienţilor săi. "Este o practică medicală care în cazul în care este folosită corect, se aplică doar în ultimele stadii ale vieţii unui pacient grav bolnav. În acele momente nici alimentaţia şi nici antibioticele sau alte medicamente, nu mai au nici un efect în prelungirea vieţii pacienţilor'', susţine el. Datele publicate în Time îi dau dreptate lui Ira Byock, în 94% dintre cele 6.500 de cazuri de sedare terminală studiate, pacienţii au fost sedaţi cu mai puţin de o săptămână înainte de moarte. Totuşi, mai susţine Byock, există întotdeauna un risc ca medicii să apeleze la sedarea terminală prea devreme sau fără consimţământul pacientului, sau să folosească această practică medicală pentru a ocoli prevederile normative stricte care reglementează practicarea eutanasiei. Astfel 9% dintre pacienţii din acest studiu au solicitat eutanasierea înainte de a fi sedaţi. /Rompres/
