La nivelul întregii ţări, faţă de săptămâna precedentă, numărul total de infecţii respiratorii a fost cu 11% mai mic. Numărul total de cazuri de gripă, confirmate în laborator de Institutul Cantacuzino, până la 23 martie, este 570. Principalele caracteristici ale cazurilor confirmate în laborator relevă că marea majoritate a tulpinilor izolate (452) au fost de tipul A/H1N1, asemănătoare cu tulpina A/Solomon Islands/03/06 (H1N1), conţinută în vaccinul gripal; au mai fost izolate 105 tulpini de tip B şi 13 tulpini de tip A/H3N2. Un procent de 95% dintre cei confirmaţi nu s-au vaccinat antigripal în acest sezon. Majoritatea cazurilor au apărut la grupa de vârstă 15-64 ani, la persoanele active.
La nivel european, în majoritatea ţărilor se înregistrează o activitate gripală staţionară sau în scădere, sezonul gripal 2007-2008 apropiindu-se de sfârşit. În acest sezon a predominat virusul A (H1N1), cu un vârf în săptămâna a patra de raportare, iar pentru virusul gripal de tip B s-a înregistrat un vârf în săptămâna a opta de raportare. Pentru perioada următoare, specialiştii prognozează în continuare o descreştere a numărului de infecţii respiratorii în general.
De la începutul sezonului gripal, prin programul MSP s-au vaccinat 3.572.249 de persoane, adică peste 97% din populaţia considerată la risc. Astfel, au fost imunizate 1.694.539 persoane cu vârsta peste 65 ani, 1.561.450 persoane din grupa de vârsta 15-64 ani şi 316.260 copii cu vârsta între 0-14 ani. Specialiştii recomandă populaţiei să menţină regulile de igienă individuală - spălarea mâinilor, strănut şi tuşit în batistă - să opteze pentru o alimentaţie bogată în vitamine şi minerale. /Rompres/