Scenele de violenţă la televiziune au crescut
chiar şi la orele protejate. Este vorba de violenţă fizică şi psihologică,
individuală sau de grup, traumatizantă sau cronicizată, care are drept cadru
şcoala, suburbiile şi metropolele, stadioanele, familia şi cronicile obişnuite,
în afară de filmele difuzate, în mare parte importate din SUA. Protecţia
copiilor a devenit o prioritate indiscutabilă. Aceştia trebuie apăraţi de agresiunile evidente
şi oculte, fizice şi culturale. Un instrument atât de important şi prezent în
case precum televiziunea trebuie să se afle în avangarda acestui obiectiv. În
schimb, nu se întâmplă aşa şi se află mai mult ca oricând în centrul
polemicilor din cauza influenţelor negative asupra copiilor.
Nu sunt suficiente atenţionările pentru părinţi la filme. Scenele reprobabile par să fie ''sarea'' audienţei. Nu simplele secvenţe reprezintă problema reală, ci climatul general, în care sunt exaltate valorile puterii absolute, ale cinismului şi venalităţii. Tot atât de dăunătoare pentru copii este şi vulgaritatea, forma cea mai insidioasă a violenţei. Violente sunt şi lacrimile false, locurile comune prezentate drept adevăr, demagogia, reaua credinţă şi falsele mitologii. Piaţa ştirilor de televiziune împinge la o concurenţă fără frâu, jucată pe care informaţii dau mai mulţi fiori, lucru valabil şi pentru anchete şi ''reality'', unde adesea se mizează pe imaginile cu efect. Micul ecran nu face altceva toată ziua decât să suscite anxiozitate celor care îl privesc. Duritatea gratuită a imaginilor, continua provocare între concurenţi constrânşi să învingă, puneri în scenă falso-realiste, ştiri aproape niciodată vesele ale telejurnalelor, toate acestea nu le dau răgaz niciodată telespectatorilor.
Copiii riscă să se sperie mult, şi prin urmare să se închidă în atitudini de apărare şi neîncredere. Nu este cel mai bun teren pentru a creşte. Răul concentrat pe micul ecran timp de multe ore pe zi oferă o falsă perspectivă mediilor în care trăiesc copiii. În această lumină televiziunea este mincinoasă. Se spune că televiziunea este oglinda societăţii, iar societatea este plină de violenţe. Creşte rata violenţei? Televiziunea nu poate face nimic, poate numai să înregistreze fenomenul şi să îl reproducă pe ecran. Obiecţia este însă falsă. Televiziunea este orice numai oglinda societăţii nu, pentru că nu stă în afara societăţii, ca şi cum ar fi un ochi exterior, neutru, anonim. Dimpotrivă, stă în interiorul ei, este parte a jocului social, mai mult, contribuie la a-l crea, tot aşa cum creează şi face să circule stiluri de viaţă, imagini de lume, valori şi non-valori. Nu este niciodată un simplu mijloc, ci un mijloc în mâinile cuiva. Desigur că televiziunea nu e şcoală, sarcina sa e alta. În orice caz nu aceea de a forma oamenii. Cu toate acestea, televiziunea ''formează''. Există generaţii care se recunosc pentru faptul că au fost modelate de televiziunea anilor '80, mai degrabă decât a anilor '70, de exemplu. Dacă lucrurile stau aşa, cum poţi spune că televiziunea este inocentă iar vina este a societăţii? Televiziunea este societate şi având în vedere că toţi trebuie să răspundă de ceea ce se întâmplă în societate nici televiziunea nu se poate sustrage. Există responsabilităţi precise, mai ales pentru cei care o fac aşa cum e, plină de o violenţă stupidă, chiar înaintea responsabilităţilor celor care permit să fie făcută aşa. Nu se pune problema de a cenzura, deoarece aceasta este inutilă. Vine întotdeauna târziu, când nu se mai poate îndrepta nimic. Cenzura preventivă este şi mai rea, fiind întotdeauna instrumentală şi în funcţie de o ideologie. Este un ou al lui Columb: numai o televiziune eliberată de monopolul ideologic, partinic şi de altă natură este o televiziune liberă şi numai o televiziune liberă este una responsabilă. /Rompres/
Nu sunt suficiente atenţionările pentru părinţi la filme. Scenele reprobabile par să fie ''sarea'' audienţei. Nu simplele secvenţe reprezintă problema reală, ci climatul general, în care sunt exaltate valorile puterii absolute, ale cinismului şi venalităţii. Tot atât de dăunătoare pentru copii este şi vulgaritatea, forma cea mai insidioasă a violenţei. Violente sunt şi lacrimile false, locurile comune prezentate drept adevăr, demagogia, reaua credinţă şi falsele mitologii. Piaţa ştirilor de televiziune împinge la o concurenţă fără frâu, jucată pe care informaţii dau mai mulţi fiori, lucru valabil şi pentru anchete şi ''reality'', unde adesea se mizează pe imaginile cu efect. Micul ecran nu face altceva toată ziua decât să suscite anxiozitate celor care îl privesc. Duritatea gratuită a imaginilor, continua provocare între concurenţi constrânşi să învingă, puneri în scenă falso-realiste, ştiri aproape niciodată vesele ale telejurnalelor, toate acestea nu le dau răgaz niciodată telespectatorilor.
Copiii riscă să se sperie mult, şi prin urmare să se închidă în atitudini de apărare şi neîncredere. Nu este cel mai bun teren pentru a creşte. Răul concentrat pe micul ecran timp de multe ore pe zi oferă o falsă perspectivă mediilor în care trăiesc copiii. În această lumină televiziunea este mincinoasă. Se spune că televiziunea este oglinda societăţii, iar societatea este plină de violenţe. Creşte rata violenţei? Televiziunea nu poate face nimic, poate numai să înregistreze fenomenul şi să îl reproducă pe ecran. Obiecţia este însă falsă. Televiziunea este orice numai oglinda societăţii nu, pentru că nu stă în afara societăţii, ca şi cum ar fi un ochi exterior, neutru, anonim. Dimpotrivă, stă în interiorul ei, este parte a jocului social, mai mult, contribuie la a-l crea, tot aşa cum creează şi face să circule stiluri de viaţă, imagini de lume, valori şi non-valori. Nu este niciodată un simplu mijloc, ci un mijloc în mâinile cuiva. Desigur că televiziunea nu e şcoală, sarcina sa e alta. În orice caz nu aceea de a forma oamenii. Cu toate acestea, televiziunea ''formează''. Există generaţii care se recunosc pentru faptul că au fost modelate de televiziunea anilor '80, mai degrabă decât a anilor '70, de exemplu. Dacă lucrurile stau aşa, cum poţi spune că televiziunea este inocentă iar vina este a societăţii? Televiziunea este societate şi având în vedere că toţi trebuie să răspundă de ceea ce se întâmplă în societate nici televiziunea nu se poate sustrage. Există responsabilităţi precise, mai ales pentru cei care o fac aşa cum e, plină de o violenţă stupidă, chiar înaintea responsabilităţilor celor care permit să fie făcută aşa. Nu se pune problema de a cenzura, deoarece aceasta este inutilă. Vine întotdeauna târziu, când nu se mai poate îndrepta nimic. Cenzura preventivă este şi mai rea, fiind întotdeauna instrumentală şi în funcţie de o ideologie. Este un ou al lui Columb: numai o televiziune eliberată de monopolul ideologic, partinic şi de altă natură este o televiziune liberă şi numai o televiziune liberă este una responsabilă. /Rompres/
