Oamenii inteligenţi sunt mai predispuşi să
devină alcoolici decât cei mai puţin inteligenţi. Astfel femeile aparţinând
clasei de mijloc sunt mai predispuse să consume mai mult alcool după vârsta de
30 de ani, ajungând să întâmpine un grad de risc ridicat pentru anumite
afecţiuni ale ficatului şi anumite tipuri de cancer. Oamenii de ştiinţă
britanici de la Medical Research Council (MRC) au ajuns la concluzia că oamenii inteligenţi care
au slujbe mai stresante, ajung să consume mai mult alcool decât cei mai puţin
inteligenţi, cu slujbe cu un grad scăzut de responsabilitate.Categoria socială
cu grad maxim de risc este compusă din femeile care muncesc în medii
profesionale dominate de bărbaţi. Aceast studiu confirmă avertismentele lansate
de ministrul britanic al sănătăţii, Dawn Primarolo, care preciza că alcoolismul
îi afectează în special pe indivizii din clasa de mijloc. Studiul coordonat de
David Batty de la Departamentul pentru sănătate socială şi publică al MRC, de
pe lângă Universitatea din Glasgow, ajunge la concluzia: ''O explicaţie poate
fi faptul că succesul profesional pentru oamenii din clasa de mijloc poate
presupune în anumite circumstanţe, disponibilitatea de a consuma alcool
frecvent în situaţii sociale''.
Studiul a fost realizat pe 8.710
bărbaţi şi femei născuţi în Marea Britanie în decursul unei singure săptămâni
în anul 1970. Oamenii de ştiinţă au asociat inteligenţa subiecţilor la vârsta
de 10 ani conform cu situaţia şcolară a acestora, cu informaţiile privind
consumul de alcool şi problemele legate de alcoolism manifestate începând cu
vârsta de 30 de ani. Studiul publicat în The American Journal of Public Health,
a demonstrat că indivizii cu o inteligenţă peste medie în copilărie ajung să
întâmpine un risc crescut de alcoolism la maturitate. În plus, conform
aceluiaşi studiu, rezultă că la maturitate femeile cu o inteligenţă peste medie
sunt mai predispuse alcoolismului decât bărbaţii din aceaşi categorie socială. /Rompres/