O amplă cercetare a problemei privind modul în care vârsta părinţilor influenţează posibilitatea apariţiei unor probleme la nou-născuţi a relevat că cel mai mare pericol îi paşte pe copiii ai căror taţi nu au împlinit încă 20 de ani. Copiii unor bărbaţi mai tineri de 20 de ani au cu 22 la sută mai multe ”şanse” să moară în primele patru săptămâni de viaţă şi cu 41 la sută - în primul an. În afară de aceasta, copiii unor taţi foarte tineri se pot naşte într-o proporţie de 15 la sută înainte de termen, iar 13 la sută au un risc crescut de greutate mică la naştere. Copii ai căror taţi aveau peste 40 de ani nu au prezentat asemenea probleme.
Datele au fost colectate de la 2,614,966 de naşteri. Vârstele tuturor mamelor care au fost incluse în acest program de cercetare au fost cuprinse între 20 şi 29 de ani, pentru a putea exclude influenţa vârstei mamei asupra rezultatelor. Copiii cu defecte congenitale au fost excluşi din studiu, fapt care ar putea explica de ce nu au fost observate efectele adverse privind vârsta mai înaintată a taţilor. Profesorul Shi Wu Wen, care a condus grupul de cercetători din cadrul Health Research Institute din Canada, afirmă că rezultatele obţinute sunt extrem de importante. ”În pofida faptului că în anumite cazuri acest risc nu creşte foarte mult, pentru societate în general el va imens, dacă variaţiile procentuale pe care le-am descoperit noi au într-adevăr legătură cu vârsta tatălui”, declară Shi Wu Wen.
Totuşi, este evident că un rol important îl joacă şi factorii sociali. În majoritatea cazurilor, taţii adolescenţi sunt mai săraci decât bărbaţii de peste 40 de ani, ei stau mai prost la capitolul studii şi le pot asigura cu greu soţiilor gravide ajutor medical, care ar permite evitarea apariţiei de probleme la copiii lor.
Allan Pacey, profesor de andrologie la Universitatea Sheffield, are însă o altă părere: ”Este uşor să spui că spermatozoizii tânărului tată ar fi problema, că ei ar fi anormali. Acest lucru, însă, este infirmat de numeroase studii care au arătat că, odată cu înaintarea în vârstă, în ADN-ul celulelor sexuale ale bărbaţilor apar o mulţime de defecte. Cu mult mai convingătoare ar fi explicaţia potrivit căreia bărbaţii mai în vârstă pur şi simplu au mai multe posibilităţi materiale în a-şi sprijini soţiile gravide. De fapt, copiii bărbaţilor mai maturi îşi încep viaţa în condiţii mai avantajoase”, conchide Pacey.
Human Reproduction, february 6, 2008