Studiul cercetătorilor olandezi a fost receptat fără prea mari emoţii de europeni. Publicaţiile europene îl citează, însă nu îl critică. Problema este că Europa civilizată, care până acum construia socialismul dezvoltat, se confruntă la ora actuală cu mari probleme demografice. În prezent se înregistrează o îmbătrânire accentuată a populaţiei, pensionarii reprezentând peste 15 la sută din populaţia Europei, iar potrivit estimărilor, în jurul anului 2030 ei vor reprezenta chiar 25 la sută. Europenii, însă, nu se întreabă cine le va da un pahar cu apă la bătrâneţe: chiar dacă cetăţeanul european în etate rămâne singur cuc, problema paharului cu apă este rezolvată de sora medicală. ªi cu ce să o plăteşti?
Potrivit directorului ştiinţific al Centrului de cercetări şi inovaţii sociale de la Moscova, Evgheni Gontmaher, ”pe umerii sistemului de sănătate al ţărilor europene se află o povară imensă”. ”Creşterea cu un an a duratei medii de viaţă costă economia 1 procent din Produsul Intern Brut /PIB/. Studiile arată că jumătate dintre britanicii tineri au şanse să ajungă la 100 de ani. Vă puteţi imagina cu cât vor creşte cheltuielile pentru sănătate, dacă în ultimii lor 20-30 de ani majoritatea vor fi bolnavi”. Acest lucru explică de ce în prezent în toată Europa are loc o regândire a politicii sociale. În Franţa se depun eforturi considerabile pentru majorarea vârstei de pensionare, iar în ţările scandinave sistemul de protecţie socială, invidiat de multe alte state din lume, este asigurat din contul unor impozite uriaşe. /Rompres/