
Ordinului privind preţurile la medicamente a fost prelungit
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a
anunţat, vineri, că a prelungit valabilitatea ordinului care stabileşte
preţurile la medicamente, cu încă trei luni. Ministrul a precizat, într-o
conferinţă de presă, că a avut de ales între mai multe variante, toate proaste
pentru cetăţean, care ar fi însemnat un acces mai restrâns la medicamente.
Nicolăescu a admis că probabil vor fi tensiuni şi goluri în aprovizionare, şi de aceea, face apel
la populaţie să meargă la medic, dacă o farmacie nu-i poate onora reţeta cu un
medicament pentru că lipseşte, şi să ceară înlocuirea lui cu un altul.
Ministrul Sănătăţii s-a referit şi la tendinţa raportului de schimb valutar
leu/euro, precizând că are informaţii că există o "calmare a leului pentru
perioada următoare şi chiar o uşoară scădere". Cursul valutar la care a
fost stabilit preţul la medicamente potrivit ordinului care este în continuare
valabil a fost de 3,28 lei pentru un euro. La întâlnirea de miercuri, din
cadrul Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor, reprezentantul
distribuitorilor de medicamente, dr. Viorel Vasile, a spus că dacă se va
prelungi vechiul ordin vor fi probleme în aprovizionarea cu medicamente. El a
menţionat că acest an nu s-au făcut importuri de medicamente în euro şi franci
elveţieni, datorită cursului valutar, diferenţa fiind greu de suportat, de la
3,28 la 3,8 sau 3,7. /Rompres/