Afecţiunile fizice nu pot fi tratate doar prin
recursul la pastile. La fel de importantă este, crede Anne Harrington, decanul
catedrei de istoria ştiinţei la Universitatea Harvard, în ultima sa carte
publicată de editura W. W. Norton, ''terapia cu ajutorul minţii”, la al cărei
succes contribuie personalitatea omului, felul în care acesta gândeşte, simte
şi se comportă în societate. ”The Cure Within: A History of Mind-Body Medicine”
urmăreşte relaţia minte-corp de-a lungul secolelor, îşi pune problema naturii
relaţiei, a intensităţii sale, a felului în care a fost evocată şi în care
funcţionează, iar concluzia la care ajunge este una categorică. Pe scurt,
autoarea ne recomandă: ”Lăsaţi să înflorească o mie de terapii”, alături de
medicina convenţională, care recurge la tehnologie.
Potrivit autoarei, medicina ”fizicalistă”, reducţionistă, de azi, vede în boală un fenomen eminamente material, în lipsa căruia termenul de boală nu poată căpăta un sens. ªi cu toate acestea, pacienţii continuă să caute mijloace şi metode alternative la medicina tradiţională. În propriile boli, ei văd istorii. Înţelegerea acestor istorii, cred ei, îi va ajută să înţeleagă întregul. Atunci când cad bolnavi, oamenii doresc să ştie răspunsul la întrebările care încep prin ”de ce” (”de ce eu?” ”de ce acum?”), explică Harrington. În cartea sa, Harrington, specialistă în ”efectul placebo”, întreabă dacă este posibil ca minţile oamenilor să asculte şi să răspundă doctorilor şi oamenilor, ”oameni despre ei cred că vorbesc cu autoritatea ştiinţei”.
Religia este un punct de referinţă pentru explorările legate azi de studiul relaţiei minte-corp, recunoaşte Harrington. Biblia este înţesată de vindecări fizice obţinute doar cu ajutorul rugăciunii. Trebuie precizat însă că există o diferenţă semnificativă. Unele confesiuni creştine, cum este ”ştiinţa creştină” /învăţătură religioasă privind eficacitatea vindecării spirituale cu ajutorul interpretării Scripturii, fondată de Mary Baker Eddy în secolul al XIX-lea /, nu consideră că vindecarea autentică intervine ca rezultat al acţiunii minţii umane, ci ca efect natural al comunicării cu Divinitatea. Pentru mulţi credincioşi, vindecarea religioasă este cu mult mai mult decât un ”efect placebo supraevaluat”, ne asigură Harrington. Unul din modurile de a aborda relaţia minte-corp este să crezi că iubirea joacă un rol important, susţine autoarea. Studiile făcute pe copii separaţi de părinţii lor în Marea Britanie aflată în război, în Germania de după război şi mai târziu, în orfelinatele de stat din România comunistă, au arătat că, indiferent de câtă mâncare şi îngrijire medicală li se dădea, aceşti copii mureau în număr mult mai mare decât cei care beneficiau de atenţia şi grija celor din jur, chiar dacă nu aveau parte de atâta mâncare şi îngrijire medicală. /Rompres/
Potrivit autoarei, medicina ”fizicalistă”, reducţionistă, de azi, vede în boală un fenomen eminamente material, în lipsa căruia termenul de boală nu poată căpăta un sens. ªi cu toate acestea, pacienţii continuă să caute mijloace şi metode alternative la medicina tradiţională. În propriile boli, ei văd istorii. Înţelegerea acestor istorii, cred ei, îi va ajută să înţeleagă întregul. Atunci când cad bolnavi, oamenii doresc să ştie răspunsul la întrebările care încep prin ”de ce” (”de ce eu?” ”de ce acum?”), explică Harrington. În cartea sa, Harrington, specialistă în ”efectul placebo”, întreabă dacă este posibil ca minţile oamenilor să asculte şi să răspundă doctorilor şi oamenilor, ”oameni despre ei cred că vorbesc cu autoritatea ştiinţei”.
Religia este un punct de referinţă pentru explorările legate azi de studiul relaţiei minte-corp, recunoaşte Harrington. Biblia este înţesată de vindecări fizice obţinute doar cu ajutorul rugăciunii. Trebuie precizat însă că există o diferenţă semnificativă. Unele confesiuni creştine, cum este ”ştiinţa creştină” /învăţătură religioasă privind eficacitatea vindecării spirituale cu ajutorul interpretării Scripturii, fondată de Mary Baker Eddy în secolul al XIX-lea /, nu consideră că vindecarea autentică intervine ca rezultat al acţiunii minţii umane, ci ca efect natural al comunicării cu Divinitatea. Pentru mulţi credincioşi, vindecarea religioasă este cu mult mai mult decât un ”efect placebo supraevaluat”, ne asigură Harrington. Unul din modurile de a aborda relaţia minte-corp este să crezi că iubirea joacă un rol important, susţine autoarea. Studiile făcute pe copii separaţi de părinţii lor în Marea Britanie aflată în război, în Germania de după război şi mai târziu, în orfelinatele de stat din România comunistă, au arătat că, indiferent de câtă mâncare şi îngrijire medicală li se dădea, aceşti copii mureau în număr mult mai mare decât cei care beneficiau de atenţia şi grija celor din jur, chiar dacă nu aveau parte de atâta mâncare şi îngrijire medicală. /Rompres/
