Nicolăescu şi-a arătat nemulţumirea faţă de managerii care, în multe cazuri, nu au înţeles să se implice în toată activitatea spitalelor, mărginindu-se să gestioneze doar unele aspecte generale. Ministrul consideră că această deficienţă explică indisciplina unor cadre medicale, neurmărirea activităţii şefilor de secţie, neintervenţia operativă în cazurile de încălcare a deontologiei profesionale. Managerilor li s-a reproşat neluarea unor măsuri ferme în astfel de cazuri. Ministrul Sănătăţii a criticat şi slaba implicare a managerilor şi a ASP în investirea fondurilor alocate MSP de la bugetul de stat.
„M-am luptat cu tot guvernul încercând să obţin bani cât mai mulţi pentru investiţii. Volumul de investiţii este impresionant faţă de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 17 ani şi, cu toate acestea, trebuie să restituim, ce-i drept o mică o parte, din banii pe care nu i-aţi cheltuit, dar orice leu este important. Aceşti bani nu se reportează. Anul viitor vor fi bani mai mulţi, dar cu altă destinaţie. Sunteţi vinovaţi dacă nu aţi achiziţionat materialele pentru care au fost destinaţi banii. Vinovaţii vor trebui să plătească. Vă asigur că s-ar putea să reziliem contracte de management, peste două luni când se va încheia execuţia bugetară a anului 2007'', a avertizat Nicolăescu. El a adăugat că execuţia bugetară prezentată la întâlnirea din 11 decembrie 2007 este valabilă pentru primele 9 luni ale anului şi a spus că există posibilitatea ca la sfârşitul anului rezultatele să fie mai bune, astfel încât ''diferenţele să fie atât de mari încât să modifice substanţial situaţia''. ''Mai aveţi timp să corectaţi şi să asiguraţi servicii medicale de mai bună calitate. Vom analiza şi vom lua măsurile care vor fi necesare, vom face inclusiv publicitate celor care nu au respect faţă de pacient'', a spus ministrul.
Nicolăescu a cerut ASP şi Caselor de asigurări să verifice descentralizarea Programelor naţionale, în special a celui de diabet, deoarece mulţi medici specialişti - mai ales din Bucureşti - nu au eliberat scrisorile medicale către medicii de familie şi poartă în continuare bolnavii pe drumuri. În privinţa contractului cadru, MSP şi CNAS au anunţat că au luat decizia să prelungească prevederile contractului pe 2007 până la 1 februarie 2008. Ministrul Eugen Nicolăescu a mai anunţat că va fi constituit un grup de manageri care să participe permanent la negocierile dintre MSP şi sindicate, acest grup urmând să asigure implementarea măsurilor stabilite. /Rompres/