
Violenţa în mass-media şi jocurile video stimulează comportamentele agresive
Violenţa prezentată în mass-media,
în filme şi în jocurile pe computer stimulează comportamentele agresive atât la
copii, cât şi la adulţi, conform unui nou studiu. Studiul – desfăşurat pe
parcursul ultimilor 50 de ani – relevă că violenţa din ziare, televiziune,
filme, jocuri video şi alte surse îi determină pe oameni să aibă atitudini
agresive. Autorii studiului, cercetători din cadrul Universităţii din
Michigan, au precizat că expunerea la violenţa prezentată prin intermediul
surselor electronice are cel mai puternic efect asupra societăţii. În prezent,
mulţi copii petrec în medie câte trei ore pe zi privind la televizor, în
contextul în care 60% dintre programele TV conţin scene cu un anumit grad de
violenţă, iar 40% prezintă imagini de o violenţă extremă. Computerele şi
unităţile pentru jocuri video (care conţin adesea scene de violenţă) sunt şi
ele prezente în 83% dintre casele americanilor cu copii. /Rompres/