Cercetătorii au reuşit reactivarea nervilor senzitivi care transmiteau spre creier informaţii despre braţ înainte de amputare. La mai multe luni după această intervenţie, cei doi pacienţi şi-au redobândit senzaţiile de atingere, de frig şi de cald ale membrului lipsă. În cursul testelor, pacientul în vârstă de 24 de ani, o femeie identificată după iniţialele STH a declarat că a început să simtă din nou senzaţia inelului său de logodnă pe degetul inelar al braţului amputat. Aceste mesaje senzoriale ar putea astfel fi reactivate pentru persoanele care primesc proteze pentru membrele lipsă, prin intermediul unor receptori aplicaţi pe toracele pacientului, putând fi restabilite chiar şi senzaţiile tactile ale membrului amputat. Cercetătorii estimează că un sistem similar ar putea fi aplicat şi în cazul persoanelor care au suferit amputări ale membrelor inferioare. ''Studiul nostru deschide posibilitatea ca într-o zi o persoană să ajungă să poată simţi cu un membru artificial aceleaşi senzaţii pe care le percepea cu membrul natural, înainte de amputare'', a comentat Todd Kuiken.
În cazul lui BSD, un bărbat în vârstă de 54 de ani care a avut ambele braţe amputate, reconexiunea a patru nervi senzitivi a dus la redobândirea după 5 luni de la operaţie a unor senzaţii din membrele pierdute la atingerea anumitor zone toracice. În cazul tinerei STH, care şi-a pierdut braţul stâng, operaţia a avut loc la 15 luni după accident. Tânăra femeie şi-a redobândit senzaţia mâinii şi a degetului inelar pierdut la aproximativ 4 luni după reconectarea nervilor senzitivi. Oamenii de ştiinţă americani au precizat că în acest stadiu al cercetării, nu pot fi recuperate încă în totalitate senzaţiile resimţite înainte de amputare. /Rompres/