Lumea obscură a dopping-ului este pe cale să se
întunece şi mai tare. După ce au încercat decenii la rând să depisteze
folosirea drogurilor care ajută la îmbunătăţirea performanţei, specialiştii din
domeniu s-ar putea confrunta în curând cu problema paradoxală a nefolosirii
acestora. Motivul pentru acest paradox îl reprezintă efectul placebo: să crezi
că un tratament care urmează să fie eficient este uneori suficient
pentru a funcţiona. Acest lucru stă şi la baza altor domenii care nu au fost
demonstrate ştiinţific, cum ar fi homeopatia - dar, ar trebui spus, stă şi în
centrul curentului principal din medicină. Un studiu publicat în urmă cu câţiva
ani susţine că probabil o treime din medicamentele aprobate din punct de vedere
medical au efect placebo. Iar această ipoteză i-a determinat pe Fabrizio
Benedetti şi pe colegii săi din cadrul Universităţi din Torino să studieze dacă
nu cumva efectul placebo ar putea fi important şi în sport. Răspunsul este: ar
putea.
În fiecare an, Agenţia Mondială Anti-Dopping publică o listă cu substanţele şi metodele interzise, care sunt împărţite în două categorii: cele interzise cu desăvârşire şi cele interzise numai în timpul competiţiilor sportive. Dr Benedetti a observat că morfina se încadrează în cea de a doua categorie. Din moment ce este un calmant, a-l interzice sportivilor în perioadele de antrenament ar fi lipsit de etică. Este interzisă în cadrul competiţiilor sportive deoarece proprietăţile sale calmante i-ar oferi celui căruia i se administrează un avantaj nesportiv. Efectul este de scurtă durată, asemenea steroizilor anabolizanţi care fortifică muşchii.
A calma durerea este una dintre problemele pe care efectul placebo le rezolvă cel mai bine. În 1999, Dr Benedetti a demonstrat că o persoană căreia i s-a administrat morfină timp de două zile consecutiv a avut parte de o reacţie analgezică nu numai în cele două zile, dar şi în următoarea zi, când morfina a fost înlocuită cu un medicament placebo fără să i se aducă la cunoştinţă pacientului acest lucru. Fapt ce l-a determinat pe Dr Benedetti să se întrebe dacă nu cumva efectul administrării legale înaintea competiţiei ar putea fi continuat, perfect legal, în cadrul competiţiei dacă i s-ar administra sportivului o substanţă placebo. În cadrul noului lor experiment, publicat în revista Journal of Neuroscience, cercetătorul alături de colegii săi au simulat o competiţie sportivă, aducând în arenă patru echipe a câte 10 sportivi tineri pe care i-au supus unui test de rezistenţă la durere. Cu un bandaj de compresie legat în jurul antebraţului, sportivii au trebuit să execute în mod repetat exerciţiul ”stând pe mâini cădere în pod”, până în momentul în care durerea i-a împiedicat să mai continue exerciţiul. Rezultatele lor, măsurate în raport cu durata de timp în care au putut efectua exerciţiile fizice, au reprezentat media întregii echipe. Uneia dintre echipe i s-a administrat morfină cu două săptămâni înainte de începerea antrenamentului şi cu o săptămână înaintea competiţiei, iar în ziua competiţiei li s-a administrat o injecţie cu soluţie sărată, sportivii ştiind că este morfină. O altă echipă a primit acelaşi tratament, numai că substanţa sărată a fost amestecată cu naloxon, o substanţă de anihilare a medicamentului. Celelalte echipe care au mai rămas fie nu au primit niciun tratament, fie li s-a administrat o substanţă placebo în ziua competiţiei.
Cei cărora li s-a administrat morfina urmată de substanţa placebo au reuşit să suporte semnificativ mai multă durere în timpul competiţiei decât oricare dintre ceilalţi sportivi. Paradoxal, cei care au fost injectaţi cu naloxon nu au înregistrat performanţe mai bune decât celelalte două grupuri de control. Aceste descoperiri susţin teoria potrivit căreia efectul placebo reduce durerea, încurajând creierul să producă mai mult opiu natural decât produce de obicei.
Deşi exerciţiul ”stând pe mâini cădere în pod” nu este încă un sport olimpic, este un surogat suficient de bun pentru a sugera că aceste efecte ar trebui demonstrate şi în competiţiile reale. Astfel se naşte întrebarea cât de folositoare vor fi observaţiile Dr Benedetti şi dacă vor fi luate în considerare de forul care stabileşte aceste reguli. Acest lucru depinde de cât de cinici sunt într-adevăr atleţii. Efectul placebo depinde de ceea ce crede sportivul că i se întâmplă în momentul în care i se administrează substanţa, astfel încât să nu creadă că a fost păcălit, chiar dacă s-a întâmplat acest lucru. De asemenea, dacă această practică devine cunoscută, va fi dificil de susţinut că injecţia care a fost administrată în ziua competiţiei conţine medicamentul respectiv. Pe de altă parte, aşa cum a constatat Dr Benedetti, medicii au renunţat de multă vreme la medicamentele placebo, chiar dacă pacienţii lor încă sunt interesaţi de acestea. Probabil că dacă ar fi vândute atleţilor ca o formă de homeopatie, aceştia nu ar mai pune atât de multe întrebări nelalocul lor./Rompres/.
În fiecare an, Agenţia Mondială Anti-Dopping publică o listă cu substanţele şi metodele interzise, care sunt împărţite în două categorii: cele interzise cu desăvârşire şi cele interzise numai în timpul competiţiilor sportive. Dr Benedetti a observat că morfina se încadrează în cea de a doua categorie. Din moment ce este un calmant, a-l interzice sportivilor în perioadele de antrenament ar fi lipsit de etică. Este interzisă în cadrul competiţiilor sportive deoarece proprietăţile sale calmante i-ar oferi celui căruia i se administrează un avantaj nesportiv. Efectul este de scurtă durată, asemenea steroizilor anabolizanţi care fortifică muşchii.
A calma durerea este una dintre problemele pe care efectul placebo le rezolvă cel mai bine. În 1999, Dr Benedetti a demonstrat că o persoană căreia i s-a administrat morfină timp de două zile consecutiv a avut parte de o reacţie analgezică nu numai în cele două zile, dar şi în următoarea zi, când morfina a fost înlocuită cu un medicament placebo fără să i se aducă la cunoştinţă pacientului acest lucru. Fapt ce l-a determinat pe Dr Benedetti să se întrebe dacă nu cumva efectul administrării legale înaintea competiţiei ar putea fi continuat, perfect legal, în cadrul competiţiei dacă i s-ar administra sportivului o substanţă placebo. În cadrul noului lor experiment, publicat în revista Journal of Neuroscience, cercetătorul alături de colegii săi au simulat o competiţie sportivă, aducând în arenă patru echipe a câte 10 sportivi tineri pe care i-au supus unui test de rezistenţă la durere. Cu un bandaj de compresie legat în jurul antebraţului, sportivii au trebuit să execute în mod repetat exerciţiul ”stând pe mâini cădere în pod”, până în momentul în care durerea i-a împiedicat să mai continue exerciţiul. Rezultatele lor, măsurate în raport cu durata de timp în care au putut efectua exerciţiile fizice, au reprezentat media întregii echipe. Uneia dintre echipe i s-a administrat morfină cu două săptămâni înainte de începerea antrenamentului şi cu o săptămână înaintea competiţiei, iar în ziua competiţiei li s-a administrat o injecţie cu soluţie sărată, sportivii ştiind că este morfină. O altă echipă a primit acelaşi tratament, numai că substanţa sărată a fost amestecată cu naloxon, o substanţă de anihilare a medicamentului. Celelalte echipe care au mai rămas fie nu au primit niciun tratament, fie li s-a administrat o substanţă placebo în ziua competiţiei.
Cei cărora li s-a administrat morfina urmată de substanţa placebo au reuşit să suporte semnificativ mai multă durere în timpul competiţiei decât oricare dintre ceilalţi sportivi. Paradoxal, cei care au fost injectaţi cu naloxon nu au înregistrat performanţe mai bune decât celelalte două grupuri de control. Aceste descoperiri susţin teoria potrivit căreia efectul placebo reduce durerea, încurajând creierul să producă mai mult opiu natural decât produce de obicei.
Deşi exerciţiul ”stând pe mâini cădere în pod” nu este încă un sport olimpic, este un surogat suficient de bun pentru a sugera că aceste efecte ar trebui demonstrate şi în competiţiile reale. Astfel se naşte întrebarea cât de folositoare vor fi observaţiile Dr Benedetti şi dacă vor fi luate în considerare de forul care stabileşte aceste reguli. Acest lucru depinde de cât de cinici sunt într-adevăr atleţii. Efectul placebo depinde de ceea ce crede sportivul că i se întâmplă în momentul în care i se administrează substanţa, astfel încât să nu creadă că a fost păcălit, chiar dacă s-a întâmplat acest lucru. De asemenea, dacă această practică devine cunoscută, va fi dificil de susţinut că injecţia care a fost administrată în ziua competiţiei conţine medicamentul respectiv. Pe de altă parte, aşa cum a constatat Dr Benedetti, medicii au renunţat de multă vreme la medicamentele placebo, chiar dacă pacienţii lor încă sunt interesaţi de acestea. Probabil că dacă ar fi vândute atleţilor ca o formă de homeopatie, aceştia nu ar mai pune atât de multe întrebări nelalocul lor./Rompres/.
