Un purtător de cuvânt al Muzeului de ªtiinţe a estimat că aceste declaraţii justifică anularea discursului. "ªtim că oameni de ştiinţă eminenţi pot uneori să provoace controverse, iar Muzeul de ªtiinţe nu fuge de o dezbatere în privinţa ideilor controversate. Însă Muzeul de ªtiinţe estimează că afirmaţiile recente ale laureatului premiului Nobel James Watson au depăşit limitele acceptabile ale unei dezbateri şi în consecinţă vom anula intervenţia sa", a explicat el. Ministrul britanic al Culturii, David Lammy, a condamnat, de asemenea, declaraţiile "profund şocante" ale lui Watson. "Este păcat că un om de ştiinţă poate să-şi lase propriile prejudecăţi să-i umbrească munca", a comentat Lammy, şi el de culoare. La rândul său, profesorul Steven Rose, neurobiolog britanic, a amintit că Watson este un obişnuit al declaraţiilor provocatoare. "Este reputat pentru declaraţiile sale care sunt rasiste, sexiste, homofobe, profund şocante". /Rompres/
