Un nou studiu arată că obstacolele care apar în
calea celor care vor să se lase de fumat precum şi motivele care îi determină
să renunţe la acest viciu variază cu vârsta. Rezultatele studiului au
evidenţiat faptul că fumătorii cu vârsta peste 65 de ani se lasă de fumat
datorită presiunilor făcute de medici sau ca o consecinţă a stresului provocat
de unele probleme majore de sănătate. În comparaţie cu aceştia fumătorii sub 65 de ani au
declarat că preţul ţigărilor şi mirosul neplăcut al acestora îi determină să
renunţe la fumat.
Virginia Reichert, autorul principal al studiului, notează: “Percepţia comună în rândul comunităţii medicale este că, în cazul în care, fumătorii care au peste 65 de ani nu au reuşit până la această vârstă să se lase de fumat, atunci ei nici nu se vor lăsa, percepţie care îi determină pe clinicieni să se concentreze mai puţin asupra obiceiurilor de a fuma ale pacienţilor. Rezultatele noastre au arătat faptul că fumătorii cu vârsta mai înaintată, comparativ cu cei mai tineri, sunt motivaţi de factori diferiţi în ceea ce priveşte renunţarea la fumat.” Dacă s-ar pune accent pe aceşti factori atunci s-ar observa o imbunătăţire a ratei de renunţare la fumat, a adăugat omul de ştiinţă.
Dna Reichert a comparat, împreună cu colegii ei de la Center for Tobacco Control at North Shore-LIJ, starea de sănătate, motivele şi obstacolele care apar în renunţarea la fumat la 1909 fumători sub vârsta de 65 de ani (fumători tineri) şi la 143 fumători cu vârsta peste 65 de ani, după ce aceştia au urmat un program de 6 săptămâni de renunţare la fumat. Rezultatele studiului au arătat că fumătorii cu vârsta peste 65 de ani au avut, în comparaţie cu fumătorii tineri, mai multe spitalizări recente (23% vs 13%), mai multe afecţiuni cardiace (78% vs 38%), mai multe boli neoplazice (20% vs 7%) şi mai frecvent boală obstructivă pulmonară sau astm (37% vs 23%).
Obstacolele care au apărut în calea celor care intenţionau să se lase de fumat au variat de asemenea cu vârsta. Fumătorii tineri au fost mai preocupaţi de creşterea ponderală (30% vs 15%), de managementul stresului (59% vs 45%), de teama de eşec (15% vs 8%), de rezolvarea unor situaţii sociale (24% vs 7%) şi de apariţia poftelor (44% vs 36%).
Echipa de cercetători a subliniat faptul că, pentru a fi mai eficiente, planurile terapeutice şi cele educaţionale ar trebui să fie legate de preocupările fiecărui grup în parte.
CHEST 2007, the 73rd annual international scientific assembly of the AmericanCollege of Chest Physicians
Virginia Reichert, autorul principal al studiului, notează: “Percepţia comună în rândul comunităţii medicale este că, în cazul în care, fumătorii care au peste 65 de ani nu au reuşit până la această vârstă să se lase de fumat, atunci ei nici nu se vor lăsa, percepţie care îi determină pe clinicieni să se concentreze mai puţin asupra obiceiurilor de a fuma ale pacienţilor. Rezultatele noastre au arătat faptul că fumătorii cu vârsta mai înaintată, comparativ cu cei mai tineri, sunt motivaţi de factori diferiţi în ceea ce priveşte renunţarea la fumat.” Dacă s-ar pune accent pe aceşti factori atunci s-ar observa o imbunătăţire a ratei de renunţare la fumat, a adăugat omul de ştiinţă.
Dna Reichert a comparat, împreună cu colegii ei de la Center for Tobacco Control at North Shore-LIJ, starea de sănătate, motivele şi obstacolele care apar în renunţarea la fumat la 1909 fumători sub vârsta de 65 de ani (fumători tineri) şi la 143 fumători cu vârsta peste 65 de ani, după ce aceştia au urmat un program de 6 săptămâni de renunţare la fumat. Rezultatele studiului au arătat că fumătorii cu vârsta peste 65 de ani au avut, în comparaţie cu fumătorii tineri, mai multe spitalizări recente (23% vs 13%), mai multe afecţiuni cardiace (78% vs 38%), mai multe boli neoplazice (20% vs 7%) şi mai frecvent boală obstructivă pulmonară sau astm (37% vs 23%).
Obstacolele care au apărut în calea celor care intenţionau să se lase de fumat au variat de asemenea cu vârsta. Fumătorii tineri au fost mai preocupaţi de creşterea ponderală (30% vs 15%), de managementul stresului (59% vs 45%), de teama de eşec (15% vs 8%), de rezolvarea unor situaţii sociale (24% vs 7%) şi de apariţia poftelor (44% vs 36%).
Echipa de cercetători a subliniat faptul că, pentru a fi mai eficiente, planurile terapeutice şi cele educaţionale ar trebui să fie legate de preocupările fiecărui grup în parte.
CHEST 2007, the 73rd annual international scientific assembly of the American
