Intervenţia de joi a fost efectuată unei paciente de 15 ani, din judeţul Mureş, care se afla în evidenţa Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant de 5 ani, cu diagnosticul insuficienţă mitrală gradul III. Potrivit medicilor, în cazul copiilor tratamentul chirurgical folosit reprezintă cea mai bună soluţie pentru ca aceştia să aibă o viaţă normală. "Principalul beneficiu al reconstrucţiei mitrale prin această metodă este faptul că valva nu trebuie înlocuită cu materiale din afara organismului uman, iar inelul care se implantează, în cazul de faţă Kalangos, este resorbabil, fapt ce permite, în cazul copiilor, dezvoltarea în viitor a structurilor cardiace proprii organismului", a arătat dr. Suciu.
Potrivit dr. Jorge Sierra, intervenţia a durat aproximativ două ore şi jumătate, fiind un caz dificil, deoarece a avut loc într-o zonă a valvei extrem de delicată. Dr. Sierra a precizat că, pe o scară de la 1 la 10, intervenţia de la Târgu Mureş s-a situat între 8 şi 10. Dr. Jorge Sierra a efectuat până în prezent peste 200 de intervenţii de reconstrucţie valvulară şi a spus că apreciază în mod deosebit colectivul medical de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. /Rompres/