Protezele mamare ar putea deveni
gratuite pentru bolnavele de cancer care au suferit o intervenţie chirurgicală
de extirpare a sânilor, potrivit unui proiect de lege ce va fi introdus, luna
viitoare, în dezbaterea Parlamentului de Partidul Democrat (PD), a anunţat
europarlamentarul Monica Iacob Ridzi (PD). "Proiectul legislativ va fi
depus în noiembrie, la iniţiativa organizaţiei de femei a PD, şi va prevedea ca
protezele mamare să fie plătite integral de Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate. Când o femeie bolnavă de cancer îşi pierde unul sau ambii sâni, şocul
este foarte mare. După o asemenea experienţă traumatizantă contează foarte mult
starea psihică a bolnavei. Consider că o femeie care va beneficia gratuit de o
astfel de proteză va putea trece mai uşor peste boală şi va fi ajutată să se
vindece", a declarat Monica Iacob Ridzi. Potrivit acesteia, în prezent,
mai multe state membre ale UE plătesc integral protezele de sân în cazul femeilor
bolnave de cancer mamar.
Monica Iacob Ridzi a adăugat că
organizaţia de femei a PD va mai depune luna viitoare o iniţiativă legislativă
prin care în şcoli să fie introdusă o oră de educaţie sanitară, în fiecare
săptămână, pentru ca tinerii să fie conştientizaţi de modul în care se pot
preveni anumite boli şi de importanţa unui stil de viaţă sănătos. Europarlamentarul
democrat a menţionat că România ocupă primul loc între statele membre al UE în
ce priveşte decesele din cauza cancerului genito-mamar şi locul al treilea în
Europa, la acest capitol, după Serbia şi Albania. Cancerul de sân reprezintă
prima cauză de deces în lume, cu 50,84 cazuri descoperite la o sută de mii de
femei şi cu o mortalitate de 38,28 la suta de mii de bolnave. Specialiştii
apreciază că 93 la sută dintre cazurile de cancer mamar se pot trata dacă sunt
descoperite la timp. /Rompres/