Delfinii ”văd” în primul rând cu urechile, cu ajutorul ultrasunetelor emise de ei. Delfinii recunosc foarte clar toate formele subacvatice. Auzul lor este de o mie de ori mai bun decât cel al omului. Sunetele emise de ei sunt recepţionate de tovarăşii lor şi la o distanţă de o mie de kilometri. În acelaşi timp şi organul vederii lor este deosebit de dezvoltat. Oare de ce? Indiferent din ce cauză, nivelul dezvoltat al sunetelor emise şi al auzului lor le permite o comunicare extrem de variată. Creierul delfinilor le permite să poată sesiza 3000 de impulsuri într-o secundă. Din acest motiv, acestor mamifere marine inteligente li se pare vorbirea umană prea lentă. Oamenii nu sunt în stare să sesizeze rafinamentele sunetelor emise de mamiferele marine.
Cele mai recente studii şi cercetări au descoperit că delfinii au capacitatea să facă nişte comunicări foarte complicate între ei. În Pennsylvania s-au făcut experimente în care i s-a comunicat unui delfin necesitatea executării unei sarcini, dar respectiva sarcină trebuia să fie executată nu de cel căruia i s-a comunicat, ci de un alt delfin, de care era despărţit printr-un zid gros. Prin peretele respectiv, delfinul i-a comunicat celui aflat dincolo de zid ce trebuie să facă, respectiv să ridice un triunghi roşu şi să i-l dea omului. Ambele animale şi-au meritat bucăţile de peşte primite drept recompensă. Numai că cercetătorii susţin că aceste mamifere marine inteligente au executat cerinţele oamenilor nu pentru a primi drept recompensă o bucată de peşte, ci pentru emoţiile provocărilor la care au fost supuşi şi pentru experienţa în sine. S-au făcut mii de asemenea experimente, sarcina transmisă era mereu schimbată, dar în toate cazurile executarea sarcinii primite era fără nicio eroare. Iar acest lucru înseamnă că delfinii reuşesc să se descurce în lumea care îi înconjoară.
Ceea ce i-a uluit şi mai mult pe oamenii de ştiinţă a fost faptul că adeseori delfinii preluau de la om modificarea experimentului, modificând întregul proces experimental. Mai mult, şi delfinii au elaborat nişte sarcini mult mai complicate decât cele date de cercetători. Au existat destul de multe momente în timpul experienţelor când oamenii de ştiinţă nu mai erau siguri cine pe cine învaţă. Oare cum s-a format această inteligenţă? Se cunoaşte faptul că rechinul, care are un creier mult mai mic, este stăpânul tuturor mărilor. Una din ipotezele emise privind inteligenţa delfinilor a fost că a existat o perioadă a evoluţiei pe pământ, când strămoşii noştri au fost nevoiţi să părăsească uscatul şi să se scufunde în mări pentru a-şi căuta hrană. Unii presupun că din cauza lipsei de oxigen a crescut atât de mult creierul acestor fiinţe. S-ar putea ca o parte din aceste fiinţe inteligente să nu mai fi părăsit apele mării şi din acestea s-au dezvoltat delfinii?
Teorii care mai de care mai uluitoare reflectă foarte bine acea lipsă de înţelegere cu care oamenii caută explicaţii pentru capacităţile intelectuale de excepţie ale delfinilor, pentru existenţa civilizaţiei în care trăiesc aceste mamifere. Se pune întrebarea de ce oamenii caută fiinţele inteligente în spaţiul cosmic, când asemenea fiinţe inteligente trăiesc aici, în apropierea noastră. /Rompres/.
