Bărbaţii care fumează au
un risc mai mare de a suferi de disfuncţie erectilă şi cu cât fumează mai mult
cu atât creşte riscul, susţin cercetătorii de la Tulane University în
studiul lor publicat în revista American
Journal of Epidemiology. Echipa de cercetători condusă de Jiang He,
profesor de epidemiologie la Tulane University School of Public Health and
Tropical Medicine, a studiat asocierea dintre fumat şi disfuncţia erectilă la
7684 de bărbaţi din China în perioada 2000 – 2001. Cercetătorii au folosit
chestionare pentru a stabili dacă participanţii erau fumători şi dacă aveau
disfuncţie erectilă. Participanţii la studiu aveau vârste cuprinse între 35 şi
74 de ani şi nu sufereau de afecţiuni vasculare.
Investigatorii au descoperit o legătură,
semnificativă din punct de vedere statistic, între numărul de ţigări fumate şi
probabilitatea de a avea disfuncţie erectilă. Asocierea dintre fumat şi
disfuncţia erectilă a fost şi mai puternică la pacienţii diabetici. Astfel, în
urma acestui studiu, se estimează că un procent de 22.7% din cazurile de
disfuncţie erectilă din China
s-ar putea datora fumatului.
Cu toate că disfuncţia erectilă nu este
o afecţiune care ameninţă viaţa, ea compromite calitatea vieţii iar rezultatele
acestui nou studiu sugerează că prevenirea fumatului ar putea fi o altă cale de
abordare şi de reducere a riscului disfuncţiei erectile.